Au apărut detalii înfiorătoare de la crima din comuna Pietroșani, județul Argeș, acolo unde un bărbat în vârstă de 44 de ani și-a omorât soția, apoi și-a pus capăt zilelor sânzurându-se. Doi dintre cei trei copii ai oamenilor se aflau în casă în momentul producerii tragediei.
Au apărut detalii cutremurătoare de la crima care a șocat o țară întreagă. Un bărbatde 44 de ani, din comuna Pietroșani, Argeș, și-a ucis soția, apoi s-a spânzurat. Teribila tragedie a avut loc în timp ce doi dintre cei trei copii ai familiei se aflau în casă.
Astfel, fetița mijlocie a cuplului, în vârstă de doar 12 ani, a fost cea care și-a găsit ambii părinții fără suflare, vineri dimineață. Aflată în stare de șoc, fata a început să plângă și și-a sunat imediat sora mai mare, o tânără de 22 de ani care locuiește într-o altă localitate.
„M-a sunat sora mea. Mi-a zis că mami şi tati sunt spânzuraţi şi să n-o las singură. Aseară, am vorbit cu mami la telefon. Nu avea nimic. M-aş fi gândit că îşi face el, dar nicidecum ei. El era depresiv. Aşa a fost el tot timpul. Dimineaţă i-a găsit„, a spus fiica cea mare a cuplului. Motivul pentru care bărbatul și-ar fi ucis soția ar fi gelozia. Astfel, cadavrul femeii de 38 de ani a fost găsit în curte, având o tăietură mare în zona gâtului. Anchetatorii ajunși la fața locului presupun că bărbatul și-a lovit soția cu o lopată, intenţionând doar să o bată, dar când a văzut că a omorât-o acesta a decis să îşi pună ștreangul de gât.
Petre Ştefănoiu şi Narcisa Ştefănoiu au avut împreună doi copii, un băieţel de 3 ani şi o fetiţă care nu a împlinit încă 12 ani. Tânăra de 22 de ani este fiica femeii dintr-o căsătorie anterioară. Se pare că bărbatul ar comis crima din gelozie, pe fondul depresiei pe care o avea.