Despăgubiri de la CFR în cazul întârzierilor. Iată ce trebuie să faci

de: Emanuela Pană
06 01. 2022

Ți-a întârziat trenul, călătoria ta a durat mai multe decât era programat, și vrei să fii despăgubit de cei de la CFR? Ei bine, află că acest lucrul este posibil dacă urmezi câțiva pași simpli, despre care îți vom vorbi în rândurile de mai jos. Tot acolo vei afla și care este valoarea despăgubirii, în funcție de cât de mult a întârziat trenul.

Despăgubiri de la CFR în cazul întârzierilor

Dacă obișnuiești să călătorești cu trenul și acesta nu ajunge la timp, prelungind durata călătoriei, trebuie să știi că ai dreptul la o despăgubire de la CFR. Potrivit informațiilor oferite pe site-ul cfrcalatori.ro, dacă are loc o întârziere, călătorii din acel tren pot primi o despăgubire (compensație) echivalentă cu 25% din prețul de transport, dacă întârzierea este mai mare de 60 de minute.

În cazul în care trenul întârzie 120 de minute sau chiar mai mult, călătorii au dreptul la o despăgubire de 50% din prețul de transport. Există însă și anumite excepții, cum ar fi că prețul biletului trebuie să depășească 16 euro, adică aproximativ 80 de lei, pentru o întârziere de 60 de minute sau cel puțin 8 euro, adică aproximativ 40 de lei, pentru o întârziere de 120 de minute.

Criteriile pentru tariful minim, dar și despăgubirile au la bază tariful pentru o singură călătorie cu trenul ori trenurile în cauză. Mare atenție în momentul în care vrei să soliciți despagubiri de la CFR pentru o întârziere de tren.

Foarte important de precizat este faptul că nu vei avea dreptul la o despăgubire dacă ți-a fost adus la cunoștință că trenul va avea o întârziere înainte de a cumpara biletul. De asemenea, nu ai dreptul la compensație dacă vei continua călătoria la bordul unui alt tren ori dacă ești redirecționat. Același lucru este valabil dacă întârzierea nu depășește 60 de minute.

Citește și: Tragedie pe calea ferată. Bărbat, lovit mortal de un tren la Periș. CFR anunță întârzieri de până la 420 de minute

Iată ce trebuie să faci

Totuși, ce trebuie să faci pentru a obține despăgubirea? Ei bine, dacă trenul tău a întârziat și vrei să ai parte de o compensație, tot ce trebuie să faci este să completezi un formular pe care-l găsești aici.

Ulterior, va fi nevoie să anexezi originalul legitimației de călătorie valabilă și obliterată, precum și rezervarea. Data de trimitere sau predare a formularului este de două luni din momentul desfășurării călătoriei la unul din transportatorii care au participat la transport.

Numele transportatorilor și al intreprinderii emitente se găsesc pe bilet. De altfel, poți găsi numele și adresele transportatorilor pe unul din site-urile www.cit-rail.org sau www.railpassenger.info.

După ce îți va fi verificată cererea, dacă totul este în regulă, vei primi un voucher pe care îl poți valorifica în momentul în care vei cumpăra un alt bilet de tren. Există însă și posibilitatea de a face o cerere pentru a primi banii (numerar).