28 apr. 2023 | 10:52

Descoperirea făcută de către vameșii români în bagajele de cală a unui avion de linie. Ce ducea un pasager român venit din Anglia printre lucruri

News
Descoperirea făcută de către vameșii români în bagajele de cală a unui avion de linie. Ce ducea un pasager român venit din Anglia printre lucruri
Poliția de Frontieră Otopeni

Controalele vamale sunt destul de riguroase, iar asta o știu toți cei care au călătorit măcar o dată în viață cu avionul. Atât bagajele de mână, cât cele de cală sunt scanate, iar vameșii sunt receptivi la cel mai mic semn de suspiciune. Cu toate acestea, un bagaj ilegal s-a strecurat într-o cursă Marea Britanie-România. Ce au descoperit vameșii în Otopeni întrece orice imaginație!

Cu ce a venit un român din Anglia în bagaj

Deși controalele în aeroporturi sunt foarte stricte, există și scăpări grave precum cea descoperită de polițiștii de Frontieră din Otopeni. Așa se face că, în bagajul de cală al unui român de 40 de ani, sosit din Anglia, vameșii au descoperit cantități semnificative de substanțe interzise și periculoase, precum 200 de grame de metamfetamină şi mefedronă, sub forma unor plicuri. În acest moment, substanțele au fost transmise la un laborator pentru o expertiză clară.

„În data de 26.04.2023, ora 20:00, s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind din direcţia Londra, un cetăţean român, în vârstă de 40 de ani. În baza analizei de risc, după efectuarea formalităţilor de frontieră, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra bărbatului şi bagajelor acestuia.

În urma controlului fizic efectuat asupra bagajului de cală, au fost descoperite mai multe plicuri, care conţineau o substanţă cristalizată de culoare transparentă, respectiv o substanţă pulverulentă de culoare albă, ambele fiind presupuse a fi substanţe interzise.
S-a procedat la cântărirea substanţelor, rezultând greutatea brută de 200 grame, presupuse a fi metamfetamină şi mefedronă, droguri de mare risc, urmând a fi trimise spre expertiză la laboratorul de specialitate”, a transmis Poliţia de Frontieră într-un comunicat de presă.

Bagaj de cală cu probleme, identificat la timp

Un bărbat a fost arestat, în urmă cu două luni, pe un aeroport din Pennsylvania, după ce vameșii au descoperit într-un bagaj de cală un dispozitiv explozibil care ar fi urmat să ajungă în Orlando, Florida.  Descoperirea a fost făcută după un control de rutină, iar proprietarul a fost arestat.

„Dispozitivul a fost detectat în timpul unui control de rutină al bagajelor de cală luni, la aeroportul Lehigh Valley International, în estul ţării. Valiza a declanşat alarma când a intrat în aparatul de control al bagajelor, determinând un agent să-i inspecteze conţinutul”, a precizat Administraţia americană pentru securitatea transporturilor (TSA) într-un comunicat citat de AFP și Agerpres.

Potrivit autorităților, dispozitivul de formă circulară era ascuns în dublura valizei. Poliţia federală a confirmat că este un dispozitiv exploziv sub formă de pulbere care ar putea corespunde unei substanţe folosite la artificii, potrivit plângerii depuse de FBI. Bagajul mai conţinea o butelie cu butan, un gaz folosit în principal drept combustibil, o brichetă, precum şi o ţeavă cu reziduuri de pulbere albă, a precizat FBI în documentul judiciar.

 

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Un ciclon polar lovește România exact înainte de Crăciun
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
PARTIDELE au BĂTUT PALMA! Anunț privind VIITORUL GUVERN! AU RECUNOSCUT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro