Descoperirea de ultimă oră despre vaccinurile Moderna și Pfizer. Anunțul specialiștilor e clar
În prezent, în România există trei tipuri de vaccinuri anti-COVID-19: Pfizer, Moderna și AstraZeneca. În cazul primelor două s-a făcut o descoperire. Un nou studiu arată că serurile ar fi eficiente și în împiedicarea infectării cu noul virus, nu doar în prevenirea simptomelor.
STUDIU: descoperire despre vaccinurile Moderna și Pfizer
Clinica Mayo din SUA a lansat un studiu, efectuat pe mai mult de 31.000 de persoane din patru state americane, care au primit cel puțin o doză din cele două vaccinuri de la Moderna și Pfizer. Specialiștii au descoperit că cele două leacuri au o eficiență de peste 80% în prevenirea infecției, la 36 de zile după administrarea primei doze.
Prin urmare, cercetătorii au transmis că vaccinurile de la Moderna și Pfizer nu sunt eficiente numai în prevenirea simptomelor noului virus, ci pot și împiedica infectările. Eficacitatea serului a fost de 75% la 15 zile după prima doză și a ajuns la 89% la 36 de zile după rapel. Cercetarea nu a fost încă analizată și validată de alți specialiști din domeniu.
Pe de altă parte, medicul Christopher Murray, directorul Institutului de Evaluare a Sănătății de la Universitatea din Washington, a declarat că, în pofida rezultatelor bune obținute după acest studiu, noile variante ale SARS-CoV-2 ar putea complica situația. Dacă oamenii se infectează cu noile variante COVID-19 ar însemna că pandemia, în los să se îndrepte spre final, poate reizbucni.
Alegerea între seruri o face medicul la locul de vaccinare
Principala diferență între cele trei vaccinuri aprobate de UE este conservarea la rece. Vaccinul Pfizer trebuie păstrat la o temperatură de -70 de grade, cel conceput de Moderna la -20 de grade Celsius, iar AstraZeneca la 2-8 grade Celsius.
„Vorbim în primul rând de asemănări și de mici deosebiri. Toate sunt sigure, aprobate de Comisia Europeană. Cu toții primim aceleași vaccinuri. Pe de cealaltă parte există și mici deosebiri științifice, însă indicația pentru un vaccin sau altul o va face întotdeauna medicul la locul de vaccinare. Cunoscând detaliile, specificațiile tehnice, va recomanda fiecărei persoane care se va imuniza cel mai potrivit vaccin dintre cele disponibile.
Rămâne o chestiune medicală din mai multe considerente. Există mai multe variabilități tehnice . De exemplu, rapelul se face diferit. 21 pentru Pfizer, 28 pentru Moderna. Trebuie să te asiguri să îți blocheze ziua și pentru rapel”, a declara Andrei Baciu, secretar de stat la ministerul Sănătăţii, la B1TV.