Descoperire uluitoare în casele din România. Cercetătorii au fost luați prin surprindere
O descoperire uluitoare a fost făcută în casele din România. Cercetătorii au fost luați prin surprindere. Ce se întâmplă cu adevărat în locuințele românilor, vedeți un pic mai jos.
Românii, cei mai îngrămădiți din UE, dar în casele lor. Studiu Eurostat
O descoperire uluitoare a fost făcută în casele românilor. Cercetătorii sunt luați prin surprindere de ce se întâmplă, de fapt, în locuințele din România. De când cu epidemia de coronavirus, izolarea i-a făcut pe oameni mai pretenţioşi cu spaţiul personal.
Este de la sine înţeles, pentru că sunt nevoiți să îşi petreacă zile şi nopţi în doar câţiva metri pătraţi. Astfel, românii au dus-o poate cel mai greu în lockdown, pentru că aproape jumătate dintre ei locuiesc în case supraaglomerate, după cum informează Eurostat.
Ce înseamnă o locuință supraaglomerată
Eurostat consideră o locuinţă că este supraaglomerată atunci când fiecare membru al familiei între 7 şi 12 ani nu are camera lui proprie. Sau, în cazul celor mici, dacă fiecare pereche de copii sub 12 ani nu are o cameră separată. Astfel, România este de departe ţara paradoxului.
Deși avem cei mai mulţi proprietari din Uiunea Europeană, avem cele mai aglomerate locuințe. Astfel, 45% dintre români stau înghesuiţi în locuinţe. Chiar dacă procentul a scăzut constant în ultimii ani, tot românii sunt cei mai îngrămădiţi din U.E.
Letonii și bulgarii, înghesuiți și ei în case
Letonii şi Bulgarii sunt puţin mai răsfiraţi prin case decât noi, dar tot se situează în coada listei când vine vorba de spațiul locuit.
Cei cu casele cele mai spaţioase, subaglomerate, sunt cetîțenii din Spania, Luxemburg şi Belgia. În România, doar 7,7% din populaţie se răsfaţă cu mai mult spaţiu decât au nevoie.
România, țară de proprietari de locuințe
Exlicația faptului că România este o țară de proprietari, unde 95% din locuințe sunt proprietate personală, explicația ar putea fi anii trecuți, de comunism.
În comunism, casele erau proprietatea statului, lucru pentru care au suferit mulţi români. Reversul medaliei se vede acum, locuim într-o ţară de proprietari. În România sunt cei mai mulţi proprietari de locuinţe dintre toate ţările Uniunii Europene, conform Eurostat.
67% dintre români locuiesc la case
Peste 95% dintre români au în proprietate o casă, fie că este moştenită, cumpărată cu banii jos sau pentru care încă plătesc rate, contează mai puţin. Românii au simţul proprietăţii, dar avem şi printre cele mai mici preţuri la proprietăţi.
Potrivit datelor Eurostat din 2019, pandemia se pare că a prins 67% dintre români locuind la casă, aceștia fiind și cei mai norocoşi în izolare. La fel de dornici de a avea un loc doar al lor sunt ungurii şi slovaci.
Germanilor le place să locuiască în chirie
La noi, un procent de 4% de chiriași era în 2019. Germanilor le place cu chirie, jumătate din populaţie aşa trăind. Urmează Austria şi Danemarca.
Un studiu făcut de compania de consultanţă imobiliară Colliers arată că mai mult de jumătate (55%) dintre bucureştenii care locuiesc în prezent cu chirie nu au în plan să-şi cumpere o locuință în următorul an şi vor să rămână în chirie.