Descoperire periculoasă a unor localnici din Harghita. Pirotehniștii au fost chemați de urgență
Locuitorii unei localități din Harghita au descoperit mai multe proiectile și muniție de război. Aceștia au sunat de urgență la 112, iar la fața locului au ajuns pirotehniștii. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Elemente de muniție descoperite de localnici
După ce s-au deplasat la fața locului, pirotehniștii au adus muniția de război periculoasă în localitate Cârța, pe poligonul special amenajat pentru astfel de misiuni. Experții au distrus cinci proiectile explozive, două grenade de mână, o mină antitanc și mai multe elemente de muniție care nu conțineau exploziv.
Potrivit pirotehniștilor, acestea au rămas detonate în urma războaielor mondiale. Chiar dacă nu au fost atinse de ani bune, acestea încă sunt periculoase, iar cei care le găsesc sunt sfătuiți să sune de urgență la 112 și să nu lase pe nimeni să se apropie de astfel de muniție până la venirea autorităților.
Proiectile descoperite într-un sat din Iași
Pirotehniștii ISU din Iași au fost solicitați și ei în mai multe localități din Iași, precum Dobrovăț, Ungheni, Probota și Popricani. Aici au avut de ridicat proiectile și muniție de război provenită din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.
„Pe data de 20 noiembrie 2021, echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași a acționat pentru asanarea unei suprafețe de teren în satul Bosia, comuna Ungheni. În urma intervenției a fost identificat un proiectil perforant de calibrul 57 de milimetri, care a fost ridicat, transportat și depozitat în siguranță, în vederea distrugerii ulterioare”, au precizat cei de la ISU Iași.
Din localitatea Dobrovăț au ridicat un proiectil exploziv de calibrul 20 milimetri, 700 de cartușe și 10 grenade antitanc. Acestea au fost ridicate, transportate și depozitate în siguranță, ulterior urmând să fie distruse într-un loc sigur.
„În urma intervenției a fost identificată o grenadă defensivă, care a fost ridicată, transportată și depozitată în siguranță, în vederea distrugerii ulterioare. În aceeași zi, echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași a acționat pentru asanarea terenului de muniție în satul Probota. În urma intervenției au fost identificate un proiectil exploziv de calibrul 20 de milimetri, 700 de cartușe de calibrul 7,92 milimetri, 10 grenade antitanc, care au fost ridicate, transportate și depozitate în siguranță, în vederea distrugerii ulterioare”, au mai spus cei de la ISU Iași.
Geniștii au mai ajuns și în localitățile precum Vulturi, comuna Popricani, acolo unde au descoperit și oseminte umane.