Descoperire istorică la baza cetății de la Stârciu. Erau ascunse sub pământ, de peste 2.000 de ani

de: Ștefan R. Apostol
05 04. 2021

Pe teritoriul României există zeci, poate sute de sit-uri arheologice care așteaptă să fie descoperite. Așa a fost și cazul unor descoperiri importate  din zona Zalău, mai exact la baza cetății dacice de la Stârciu. În zonă activează un număr important de pasionați de arheologie. Descoperirea de la cetatea dacică de la Stârciu, spun oficialii, a fost făcută de un amator.

Descoperire importantă la cetatea dacică de la Stârciu

Într-o zonă unde în trecut se regăsea cetatea dacică de la Stârciu, acum teren nivelat de buldozere, un grup de amatori arheologi au făcut o descoperire importantă. Fosta cetate dacică de la Stârciu se alfă în comuna sălăjeană Horoatu Crasnei.

Agerpres a preluat un comunicat al Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă – Zalău prin care este anunțată descoperirea unor vestigii. Oficialii muzeului anunțau astăzi că în zona cetății dacice de la Stârciu au fost descoperite 42 de monezi romane. Descoperirea fusese făcută în luna martie de un pasionat amator de arheologie. Tezaurul descoperit aici este compus din 42 denari, printre care și o monedă din vremea împăratul Tiberius (14-37 p.Chr.). Ultimele monede descoperite fac parte dintr-o colecție mult mai mare care se află la muzeul din Zalău.

”Recent, un pasionat de istorie din Zalău, a descoperit 5 monede romane republicane și imperiale. Descoperirile au fost făcute pe versantul unui deal alăturat celui pe care se află urmele cetății dacice de la Stârciu. Cristian Marincaș, cel care a efectuat descoperirea cu ajutorul unui detector de metale, a predat monedele Direcției Județene pentru Cultură Sălaj.

Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău a efectuat în data de 26 martie 2021 un diagnostic arheologic. Diagnosticul a fost făcut pentru a stabili contextul respectivei descoperiri. Au mai fost descoperite 37 de monede scurse pe panta dealului dintr-un punct în care fuseseră îngropate acum 2000 de ani. Această descoperire se înscrie în seria de 24 tezaure descoperite în ultimii 115 ani pe teritoriul județului Sălaj.”, spun oficialii muzeului pe Facebook.

Drama cetății dacice de la Stârciu

În urmă cu câțiv ani, mai exact în 2015, aici s-a produs o adevărată tragedie cu cetatea dacică de la Stârciu, după ce reprezentanţii Asociaţiei Crescătorilor de Bovine din comună au decis să intre cu buldozerele peste sit-ul arheologic. Primarul comunei de la acea vreme declara că nu știa nimic despre intențiile respective asociații. Intenția acestora era de reamenajare a unui drum forestier care străbătea exact sit-ul arheologic.

”NU ne-a anunţat nimeni în comună că este o cetate acolo. Ştiu de la unii oameni că există un loc numit Cetăţuie”, declara primarul Florian Sur, la acel moment

Reprezentanții Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă – Zalău au reacționat la acel moment, spunând că Primăria comunei știa de existența sit-ului arheologic și că se fac, în aceeași măsură, vinovați de cele întâmplate. În scandalul din comuna Horoatu Crasnei au intrat pe fir și cei de la IPJ Sălaj, care declarau:

”Am fost sesizaţi în luna mai cu privire la faptul că în Dealul Cetăţuii din raza comunei Horoatu Crasnei ar fi fost distrus un sit arheologic. Se fac, în continuare, cercetări pentru distrugere. Până în acest moment s-a stabilit faptul că, într-adevăr, s-a făcut un drum forestier, pentru care s-a decopertat terenul din zonă. S-a întâmplat în 2011 – 2012.”

Deși s-a încercat stoparea distrugerii sit-ului arheologic de la cetatea dacică de la Stârciu, nimeni nu a fost pedepsit conform legsilației în vigoare, din păcate.