Derapaj grav la Antena 1. O organizație s-a autosesizat după ce o ispită de la Insula Iubirii a fost atinsă fără acordul ei: „Unul dintre cele mai grave abuzuri”
Apar primele reacții după derapajul grav de la Antena 1. O organizație s-a autosesizat după ce o ispită de la Insula Iubirii a fost atinsă fără acordul ei. În episodul cu numărul 12 din cel de-al șaptelea sezon al reality show-ului în care cuplurile vin să își testeze fidelitatea, Marius Moise a fost protagonistul unei scene ce a stârnit un val de critici. Oana Monea a povestit ce i-a făcut concurentul în timpul unei întâlniri, când credea că nu este filmat.
O ispită de la Insula Iubirii a fost atinsă fără acordul ei
Încă din primele episoade ale acestui sezon, a fost evident că Marius Moise, care a mers în Thailanda cu iubita lui, Bianca Giurcă, era fermecat de ispita Oana Monea. Bărbatul nu a ezitat să îi facă numeroase complimente, spunându-i că i se pare o femeie perfectă, o soție cum și-ar dori orice bărbat să aibă.
Nu a trecut mult până au apărut și primele atingeri, momentul în care a strâns-o pe blondă de posterior a adus lacrimi în ochii Biancăi.
Îndrăzneala lui nu s-a oprit acolo. În ediția de vineri, 28 iulie 2023, ispitele au fost cele care au și-au ales partenerii pentru următoarea întâlnire, iar Oana Monea a vrut să meargă cu Moise.
Perechile au avut parte de o ședință de masaj și apoi s-au putut relaxa cu o baie cu spumă. Ispita a dezvăluit că, în acel moment, când credea că nu este filmat, bărbatul i-a luat mâna și a dus-o către o zonă intimă a corpului său.
Blonda și-a exprimat revolta, mărturisind că a fost tulburată de acest gest făcut de Marius Moise fără consimțământul ei.
„Pentru că nu erau camere, pentru că era foarte multă spumă în apă, Marius m-a luat de mână. Și mi s-a părut un gest drăguț să mă ia de mână pe sub apă. Am crezut că e și el un pic tandru, romantic. Însă, din păcate, mâna mea condusă de mână lui a ajuns într-o zonă intimă.
Nu am 16 ani să mă emoționez la lucruri din astea mărunte. Însă, pentru nicio femeie, oricât de multă sau puțină experiență ar avea, nu este simplu să te trezești cu astfel de gesturi. Mă bucur că am putut să mă stăpânesc și să nu-i răspund cum și-ar fi dorit cu adevărat să îi răspund. Am simțit că nu știe ce înseamnă respect, bun simț, sentimente, el știe doar ce înseamnă atracție sexuală și atât”, a spus ispita, la Antena 1, după acel moment.
Te-ar putea interesa și: Ce avere are Marius Moise, concurentul de la Insula Iubirii. S-a aflat adevărul despre banii lui „Făt frumos”
Derapajul grav a intrat în vizorul unei organizații
Episodul a stârnit un val de reacții și în rândul celor care au văzut emisiunea. Organizația Centrul FILIA s-a autosesizat în acest caz, publicând în mediul online un mesaj în care punctează nenumăratele ale consimțământului participanților, atât din partea concurenților, cât și a ispitelor.
„De nenumărate ori am observat încălcări ale consimțământului participanților, atât din partea concurenților, cât și a ispitelor. Unul dintre cele mai grave abuzuri a fost prezentat în ediția de pe 28 iulie, când un concurent a luat mâna partenerei sale de date și a așezat-o pe organul genital. Acesta este un act de hărțuire sexuală și nu are ce căuta în niciun joc de seducție. Doar DA înseamnă DA! Orice interacțiune de natură sexuală trebuie să se bazeze înainte de toate pe CONSIMȚĂMÂNT”, se arată în postarea pe pagina de Facebook Centrul FILIA.
Te-ar putea interesa și: Cum arăta Oana Monea de la Insula Iubirii la 19 ani. Ispita e de nerecunoscut. Foto