Demisie după ancheta Recorder despre legăturile Bisericii în politică și afaceri – ”Clanul marelui alb”

de: Ștefan R. Apostol
13 10. 2021

Un scandal de proporții biblice s-ar putea să iasă la iveală în aceste zile. Jurnaliștii Recorder au publicat recent o investigație în care este implicată Biserica Ortodoxă Română. Nu ar fi primul caz. În 2007 Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, împreună cu jurnaliștii din Bulgaria, Bosnia-Herțegovina și Albania au descoperit implicarea Bisericii Ortodoxe în comerțul cu energie electrică și prezența liderilor sindicali în rândul acționarilor companiilor private care se ocupă de energie electrică.

Corupție la nivel înalt în BOR

Deși a trecut aproape neobservată, învestigația făcută de CRJI în 2007 scotea la iveală implicarea BOR în comerțul cu energie electrică. Investigațiile de atunci vorbeau de nereguli și presiuni puse de terți asupra oficialilor guvernamentali, și nu numai.

Acuzațiile de corupție din cadrul BOR, din 2007, dar nici cele de astăzi, nu ar fi nici primele și nici ultimele. Dar, conform jurnaliștilor de investigație de la Recorder.ro, de data asta implicarea BOR este și la nivel politic și decizional.

În editorialul amplu, publicat de Recorder ieri, sunt aduse la lumină noi dovezi care să susțină implicarea BOR, la cel mai înalt nivel în politica românească.

„Biserica Ortodoxă este una dintre cele mai puternice și mai influente organizații din România. O instituție care, în contrast cu misiunea sa spirituală, și-a construit un adevărat imperiu financiar ale cărui mecanisme de funcționare rămân în mare parte necunoscute pentru muritorii de rând și pentru instituțiile de control ale statului.”, spune jurnalistul Victor Ilie în materialul „Clanul marelui alb”.

Dezvăluirile Recorder scot la iveală încrengăturile politice

Un personaj cheie în investigațiile celor de la Recorder s-a dovedit a fi un consilier PSD, pe numele lui Lazăr Neacșu. Acesta a fost până de curând la al doilea mandat de membru în Consiliul General al Municipiului București.

Interviurile, luate pe ascuns, de jurnaliștii Recorder, au scos la iveală ceea ce se specula de ceva vreme. Lazăr Neacșu, fost afacerist în construcții și, conform datelor, omul de influență al BOR, a povestit cum a ajuns atât membru PSD, cât și consilier în primăria Capitalei.

 „În 2016, nu am avut ce face şi l-am întrebat pe Marele Alb: «Preafericirea Voastră, vreau să mă duc și eu consliier general, la ce partid să mă duc?» – «Du-te la PSD, că va câştiga toată țara».

El m-a sfătuit. Şi asa a fost, n-a câştigat PSD în toată ţara? Da. Normal, că-i securist. Normal, că-i securist. E de-al lor, nu? E cel mai informat om, ca şi Papa”, povestește Lazăr Neacșu în înregistrarea Recorder.

Dezvăluirile i-au adus demisia consilierului PSD 

După publicarea anchetei, la nici 24 de ore, organizația PSD a sectorului 4 anunță demisia lui Lazăr Neaacșu din cele două calități, membru PSD și consilier la PMB, într-un comunicat scurt și la obiect.

„Organizaţia PSD Bucureşti şi organizaţia  PSD sector 4 anunţă că dl Neacşu Lazăr şi-a prezentat în această dimineaţă demisia din Partidul Social Democrat şi din calitatea de consilier general PSD din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti”, anunță Partidul Social Democrat.

Ancheta publicată de Victor Ilie, a scos a iveală o adevărată încrengătură, totul plecând de la conducerea BOR, iar „Marele Alb”, în această poveste este chiar ÎPS, Patriarhul Daniel.

”La capătul a opt luni de documentare, am descoperit o rețea secretă în care oameni de afaceri, politicieni și prelați de la vârful Bisericii lucrează mână în mână într-o megaafacere: construcția și reabilitarea de biserici din bani publici.

Toată acestea rețea operează cu binecuvântarea celui mai puternic om din Biserica Ortodoxă Română, pe care oamenii săi îl numesc Marele Alb.”, concluzionează jurnalistul în materialul publicat de Recorder.