Delta Dunării, pregătită să primească turiști ucraineni. Ce navă de croazieră urmează să ajungă săptămâna următoare
Începând de săptămâna viitoare, nava de croazieră fluvială dedicată exclusiv Deltei Dunării, va aduce turiști ucraineni în rezervația românească, a declarat Marius Crifțonencu, managerul navei.
Navă de croazieră în Delta Dunării
Potrivit acestuia, nava de croazieră a făcut deja cinci excursii de câte o săptămână în Sfântu Gheorghe, pe brațele Chilia și Sulina. În Ucraina, turiștii au putut vizita orașe renumite precum Odessa, Ismail și stațiunea Primorsk, fiind situată pe litoralul ucrainean al Mării Negre.
„Ucrainenilor le oferim trei nopţi în România cu două zile pline de activitate. Îi îmbarcăm luni pe navă şi se vor întoarce joi. O săptămână le arătăm Sulina, iar săptămâna următoare Sfântu Gheorghe. Vom avea spectacol la bord, cu grecii şi lipovenii, le vom arăta plaja din Sulina, istoria şi cultura oraşului, vor face excursii la Letea, dar vom merge şi la Sfântu Gheorghe”, a afirmat Crifţonencu.
În ceea ce privește excursiile care au avut loc până acum, managerul navei, Marius Crifțonescu, a menționat că a bordul navei a urcat chiar și ambasadorul Marii Britanii din România.
„La Sulina, am fost cu ocazia organizării Parastasul piraţilor şi am avut onoarea să-l avem la bord pe ambasadorul Marii Britanii în România. A fost foarte încântat de produsul nostru, de ce am servit la bord şi a fost o seară reuşită”, a afirmat managerul navei.
Turiști ucraineni, așteptați în Delta Dunării
Nava acostează în orașul ucrainean Ismail, iar locuitorii orașului privesc cu nostalgie noul produs turistic pentru Delta Dunării. Până la debutul crizei sanitare, turismul cu navele de croazieră fluvială a cunoscut o creștere considerabilă.
„În perioada sovietică, în gara maritimă, erau foarte multe nave de croazieră cu pasageri, dar ele nu au mai venit de ceva ani, iar lumea vine şi priveşte cu nostalgie cum acostează vasul. Turiştii care vin în Ucraina îi vedem ca pe nişte mesageri, să transmită mai departe căldura cu care-i primim ca să atragă şi mai mulţi turişti, poate şi mai multe nave”, a declarat preşedintele Asociaţiei de dezvoltare durabilă şi integrare europeană Dunărea de Jos din Ismail, Ucraina, Igor Babaian.
Până anul trecut, un număr de aproximativ 300 de nave veneau anul din Germania pe Dunăre până în Deltă. Din păcate, în anul 2020 doar 14 dintre acestea au acostat în Delta românească. Delta Dunării are o suprafață totală de 5.800 de kilometri pătrați. 82% din această suprafață se află pe teritoriul României.