Defectul Alinei Eremia a fost dezvăluit. Cântăreața s-a rușinat mult timp
Alina Eremia este cu siguranță una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi. Ceea ce nu multă lume cunoaște despre frumoasa blondină, însă, este faptul că aceasta are o imperfecțiune pe care a încercata să o țină ascunsă ani la rând.
Ce „defect“ are Alina Eremia
Mulți ar fi spus că frumoasa cântăreață se simte nemaipomenit în pielea ei, însă, în realitate, lucrurile stau diferit. După ce a reușit să ajungă la greutatea dorită, vedeta arată splendid. Totuși, există ceva ce a nemulțumit-o multă vreme, o imperfecțiune pe care a încercat să o ascundă constant. Mulți nu aveau nici cea mai vagă idee că Alina Eremia are… pistrui!
Până nu de mult, vedeta nu s-a mândrit deloc cu ei, ba chiar a făcut tot ce i-a stat în putință să nu se observe în fotografii, cu precădere când apărea pe coperta unei reviste.
După cum a povestit chiar ea pe rețelele sociale, blondina nu consideră pistruii ca fiind un plus de frumusețe, însă a învățat să îi accepte și să se simtă bine în pielea ei. Mai mult, Eremia și-a făcut curaj și a postat o serie de fotografii în care nu poarta machiaj, lăsându-și la vedere imperfecțiunile.
După ce s-a confesat fanilor, aceștia au ținut să-i reamintească faptul că este foarte frumoasă și naturală, chiar și cu pistrui.
„Sunt fericită, dincolo de cuvinte! Multă vreme am încercat să îmi acopăr pistruii, mai ales pe coperta unei reviste, așa că este o premieră pentru mine. Shooting-ul acesta este despre a te simți frumoasă în pielea ta“, a notat Alina Eremia în descrierea fotografiei postate pe contul de Instagram.
Artista a scos o melodie inspirată de povestea sa de iubire
„Eram într-o seară acasă în fața pianului și, dintr-o joacă, am compus refrenul acestei piese. „Aș da” este o melodie extrem de personală, este una din cele mai sincere piese pe care le-am scris, dar și una dintre cele mai frumoase declarații pe care le-am făcut. Sunt sentimentele mele puse în versuri, sentimente atât de puternice pe care le poți compara cu dragostea mea pentru muzică. Ceea ce m-a inspirat este povestea de dragoste pe care o trăiesc în prezent alături de Edi. O data ce am știut despre ce va fi piesa, versurile au venit de la sine“.
– Alina Eremia