Deea Maxer, în doliu: ”Drum lin spre o lume pe care ai ales-o prea devreme”

de: Ana Chivu
11 12. 2020

Familia Maxer este alături unor prieteni care sunt în fața unei mare tragedii. Aceștia poartă doliu în urma veștii care i-a șocat până și pe cei care îi urmăresc pe artiști pe rețelele de socializare. Care a fost mesajul Deei și pe cine plâng vedetele?

Familia Maxer, în doliu. Mesajul Deei i-a făcut pe fani să plângă

Deea Maxer i-a șocat pe cei mai mulți dintre urmăritorii săi din mediul online. Ultima sa postare este adresată unei mame care simte acum durerea supremă – pierderea copilului său. Soarta a făcut ca tânărul de doar 18 ani să fi fost prezent într-un videoclip de-al lor. Familia și apropiații acestuia nu își revin în urma veștii primite. Deea l-a descris pe Cristi drept un băiat talentat și sufletist, muncitor și foarte plăcut. Nimeni nu se aștepta la un astfel de gest din partea lui. Se pare că tânărul ar fi ales să-și ia viața după ce a picat pentru a doua oară examenul auto, conform informațiilor apărute în presă. 

„Condoleanțe familiei ◼️ Martina Ioana ? imi pare rău pentru pierderea suferită. #CristiAndone era un băiat talentat și sufletist, foarte muncitor alături de care am lucrat cu mare drag. Iubea mult serile de vară de la Majestic și îndrăgea tare mult piesa lui Dinu Maxer „Decât să imi pară rău”, jucând in videoclip și fiind alături de noi la scenă după programul lui de muncă. Drum lin spre o lume necunoscută pe care ai ales~o prea devreme… „, a fost mesajul Deei.

A fost dat dispărut în ziua de marți

Prima oară se credea că acesta ar fi dispărut, motiv pentru care iubita lui a postat o poză și un mesaj cu el în careoferea celor care poate l-au văzut semnalmentele, pentru a putea ca oricine îl vede să anunțe poliția. Din păcate, soarta fusese de atunci decisă chiar de băiat, pentru că la scurt timp după s-a aflat că s-a sinucis.

„Iubitul meu a dispărut de ieri de la ora 12, era în județul Vaslui.. Se numește Andone Marius Cristinel, are 1,75 înalțime, brunet, ochi căprui. Ieri avea pe el o geaca bleumarin, pantaloni negri, adidași albi cu dungi albastre, geanta de la …. bleumarin. Dacă l-ați văzut sau știți ceva de el vă rog contactați-mă pe acest număr 072….. Vă rog să distribuiți mai departe.. Mulțumesc”, a scris iubita lui.

Oamenii legii l-au descoperit fără suflare în spatele liceului din județ

Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui: „În cauză s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se face cercetări pentru stabilirea împrejurãrilor în care s-a produs evenimentul.”

Familia lui Cristi a sunat la Poliția Vaslui în speranța în care oamenii legii îi vor ajuta să îl găsească. Căutările au început marți seara, iar ulterior tânărul a fost descoperit fără suflare în spatele Liceului „Mihai Eminescu”, în poligonul militar.