Decizie radicală în dosarul lui Mario Iorgulescu. Ce a făcut judecătorul, de fapt

de: Dumitrache Diana
24 08. 2020

La aproape un an de la accidentul care i-a schimbat viaţa lui Mario Iorgulescu, a fost luată o decizie radicală. Ce se întâmplă cu judecătorul care se ocupă de caz?!

Mario Iorgulescu, judecat de un magistrat controversat

Dosarul fiului lui Gino Iorgulescu, şeful LPF, acuzat de omor şi şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, a ajuns pe masa unui judecător controversat. Se pare că magistratul are şi el probleme mari cu legea, fiind sactionat de mai multe ori, scriu cei de la SpyNews.ro.

Deşi în 2015, acesta a fost exclus din magistratură, judecătorul a contestat decizia şi a revenit la masa de judecată. Mai mult, a fost penalizat pentru abateri disciplinare în nenumărate rânduri. Se pare, însă, că juratul a decis să renunţe la caz, făcând cerere de abţinere, care a şi fost aprobată de curând.

Decizie radicală în dosarul lui Mario Iorgulescu. Ce a făcut judecătorul, de fapt

Mario Iorgulescu, acuzat de omor şi conducere sub influenţa alcoolului

Pe 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu s-ar fi urcat la volanului bolidului său (Aston Martin) beat şi drogat şi ar fi condus cu o viteză ameţitoare, prin Bucureşti. Din păcate, goana s-a oprit după ce acesta a provocat un accident în urma căruia a fost ucis un tânăr. Imediat după tragedie, fiului şefului LPF a fugit în Italia.

Drept urmare, pe 15 mai, Tribunalul București a decis arestarea preventivă, în lipsă, a lui Mario Iorgulescu (25 de ani).

“Modul și circumstanțele de comitere a faptelor conduc la concluzia unui profund dispreț al inculpatului față de viața persoanelor participante la trafic. A ignorat toate dispozițiile legale care stabilesc regimul de viteză pentru vehiculele care circulă pe drumurile publice. Acesta a dat dovadă de un comportament imprevizibil, conducând un autoturism care dezvoltă o putere foarte mare, cu o viteză excesivă, sub influența băuturilor, împrejurări din care rezultă atitudinea acestuia de ignorare cu desăvârşire a normelor legale, un mare grad de indiferenţă şi o totală lipsă de respect faţă valorile sociale protejate, dar şi faţă de repercusiunile legale ale faptelor acestuia”, se arată în motivarea instanţei.