Decizie în cazul pensiei de urmaș pentru copiii cadrelor medicale. Senatul a votat

de: Ana Chivu
08 04. 2020

Hotărâre oficială cu privire la pensia de urmaș a copiiilor cadrelor medicale decedate din cauza COVID-19.  Senatorii au votat recent noua lege! Ce arată propunerea legislativă și câte voturi a primit? Ce sumă vor primi?

Pensie de urmaș pentru copiii cadrelor medicale decedate din cauza COVID-19

Senatul a votat în unanimitate propunerea legislativă a unor parlamentari PSD care are în vizor acordarea unei pensii de urmaș copiiilor cadrelor medicale decedate în lupca contra coronavirus. Noua hotărâre a fost votată în ședința plenului din cursul zilei de miercuri și va merge la Camera Deputaților, care este camera decizională. În cadrul noii propuneri, au fost oferite 130 de voturi „pentru”. Titus Corlățean, președinte interimar al Senatului, a condus reuniunea din sala de plen, loc unde a fost asistat de ceilalți parlamentari care lucrează de la distanță.

Proiectul vizează recunoașterea meritelor personalului medical care a participat la lupta împotriva coronavirus, „la decesul unui cadru medical, Ministerul Sănătăţii acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie„.

Decizie în cazul pensiei de urmaș pentru copiii cadrelor medicale decedate din cauza COVID-19

Ce alte beneficii se mai arată în propunere?

„Urmaşii cadrelor medicale decedate ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 au dreptul la o pensie de urmaş egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrul medical o avut-o la data decesului, care se actualizează potrivit reglementărilor legale în vigoare. În cazul în care nu există urmaş, dacă cel decedat era singurul susţinător al părinţilor săi, aceştia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaş menţionată anterior. Membrii familiilor cadrelor medicale decedate în timpul şi din cauza serviciului ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 beneficiază gratuit de asistenţă medicală şi medicamente în cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii sau în alte reţele sanitare cu decontarea cheltuielilor de către acest minister
Propunerea legislativă