Decizia radicală luată de Lorena Buhnici după avalanșa de hate din mediul online. Ce a făcut chiar azi soția lui George

de: Bișinicu Andreea
21 07. 2022

Lorena Buhnici a făcut un gest incredibil în mediul online, după ce internauții au criticat-o pentru felul în care ar fi atacat o femeie supraponderală care făcea o serie de poze pe plajă. Soția controversatului jurnalist George Buhnici a făcut asta chiar azi.

Lorena Buhnici și-a șters contul de Facebook

Nu este un secret pentru nimeni faptul că, în ultimele zile, George Buhnici a creat vâlvă în mediul online, după declarațiile scandaloase pe care le-a făcut la festivalul Neversea, după ce și-a exprimat nemulțumirea față de femeile cu forme rubensiene, care își etalează pe plajă trupurile pline de celulită și vergeturi, după cum a subliniat chiar jurnalistul.

După ce a sărit în apărarea soțului ei, Lorena Buhnici s-a confruntat cu un val de comentarii negative din partea internauților, în special a femeilor.

Acestea au criticat-o pe antreprenoare, după ce soția lui George Buhnici ar fi apostrofat o doamnă cu forme pline, în timp ce se poza, în costum de baie, pe litoralul turcesc, potrivit click.ro.

„Această balenuță rusească cu o siluetă greu de ținut în frâu a pozat pe nisipurile turcești sub atenta îndrumare a unui fotograf „profesionist”. Cred că îi vor ieși bine toate shooting-urile vara asta.”, a scris Lorena Buhnici pe Facebook.

Utilizatorii rețelelor sociale au observat un mic detaliu în dimineața zilei de joi, 21 iulie. Se pare că Lorena Buhnici ar fi luat decizia radicală de a-și șterge propriul cont de Facebook. De asemenea, soția lui George Buhnici a limitat publicarea comentariilor la postările sale de pe Instagram.

Cum l-a apărat Lorena Buhnici pe soțul ei

Lorena Buhnici a sărit în apărarea soțului ei, George, după ce jurnalistul s-a luat de femeile care au kilograme în plus, celulită și vergeturi și vin pe plajă.

„Un interviu în care informația clară a fost scoasă din context a dus la „priceperea” unor oameni de a ataca și de a arăta cu degetul.

Da, avem un număr mare de obezi (copii și adolescenți) în țara asta și cineva (soțul meu) a spus-o mai direct… la televizor. Când spun medicii nu mai facem postări în social media și nici nu mai criticăm.

De fapt, nici nu auzim! Cât despre ideea de misogin… cred că mulți nu au aflat definiția corectă. Las un link către… subiectul corect… ca să puteți dormi liniștite/liniștiți la noapte”, a scris Lorena Buhnici, făcând trimitere către un text lung scris de soțul ei luni, 18 iulie, pentru a explica ce a vrut să spună, de fapt.