Decizia radicală luată de Cezar Ouatu după scandalul din semifinalele Eurovision: „Niciodată pentru România” EXCLUSIV
Deși mulți îl vedeau chiar câștigătorul ediției din acest an a Eurovision România, Cezar Ouatu nu a prins nici măcar finala. Dezamăgit de cele întâmplate, artistul a declarat că se bucură că s-a terminat totul, și că dacă știa că va fi o asemenea „circotecă” nu s-ar fi prezentat.
Dezamăgit de cele întâmplate
Cezar Ouatu și compozitorul Mihai Alexandtu, pe de o parte, și președintele juriului, Cristian Faur, nimeni altul decât compozitorul piesei cu care artistul a participat la ediția din 2013 a Eurovision, au avut un schimb dur de replici, în semifinala care a avut loc pe 12 februarie.
Sămânța care a declanșat scandalul a constituit-o comentariul juratului la adresa piesei cu care Cezar Ouatu s-a prezentat în această fază a concursului, după ce acesta a fost eliminat.
Artistul s-a arătat dezamăgit de cele întâmplate și a declarat, pentru playtech.ro, că nu va mai concura la Eurovision niciodată pentru România.
„M-am întors după nouă ani, dar e ultima oară când voi mai participa pentru România. În Eurovisionul mare am ceva de spus. O să vin cu o piesă. A treia oară nu va mai fi în România, am fost dezamăgit de absolut tot. Voi concura pentru altă țară, San Marino sau Elveția. Sunt țări care permit acest lucru. Eu fiind legat și de Italia, San Mario mi-ar fi mai la îndemână”, a precizat artistul.
„Totul s-a transformat într-un circ”
Cât despre faptul că a fost eliminat, Cezar Ouatu ne-a declarat că e bucuros că totul s-a terminat. Acesta a lansat și un atac dur la adresa Eurovision România, spunând că totul s-a transormat într-o „circotecă”.
„Legat de faptul că nu am ajuns în finală, ține de gustul juraților. Au crezut de cuviință că nu am ce căuta în finală, dar ei nu au văzut așa, pe termen lung, că dacă era să ajung în Italia era altceva. Hat-ul a fost foarte mare, cu toate că interesul național e foarte mic.
Dar cei care au mai rămas m-au dat pe mine că eu voi fi câștigător, că-i blat. Iată că nu a fost niciun blat. Sincer, nu am nicio dezamăgire, mă bucur că am ieșit din treaba asta. Totul s-a transformat într-un circ, unii dau în ceilalți.
Selecția națională a devenit o circotecă între jurați, înjurați. Legat de mine, eu aveam măcar ingredientele necesare să trec într-o finală. Am fost dezamăgit de chestii tehnice legate de sunet, care pe mine nu m-au avantajat”, a adăugat acesta.
Se consideră victimă colaterală
Artistul ne-a mai spus că el a fost, într-un fel, o victimă colaterală în scandalul iscat.
„La noi e foarte mare circ, nu se merge pe ideea de personaj, de carismă, ci pe niște piese care nu s-au ma calificat de ceva ani în finală. TVR a mers pe o rețetă sper eu câtigătoare, pe tineret.
Am mai avut însă o experiență nereușită cu tineretul…Acolo trebuie să știi să stai pe scenă și să o mănânci, unde sunt 15.000 de spectatori în fața ta, să dai trei minute, să rupi, vocal, apoi piesa, show-ul. Iar înainte de cele trei minute, există un întreg intinerariu, de când ajungi, până pleci. Trebuie să fii extrem de popular, carismatic, iar eu am fost in 2013…
Din punctul de vedere al rețelei muzicale a celor zece finaliști, niciunul nu se ridică la nivelul de a ajunge în finala mare, și spun asta eu urmărind și celelalte piese ale altor țări. Eu am fost un pic o victimă colaterală. Președintele juriului este Cristian Faur, compozitorul piesei mele din 2013.
Acum am avut alt compozitor, Mihai Alexandru. Iar Cristian Faur mi-a zis <nu te ridici deloc la nivelul piesei noastre>. Cred că totuși trebuie să ai o diplomație. Indiferent că nu-ți place piesa, dă-i o notă și punct. Cred că a fost și o contră, nevorbită, se pare între ei. Dar nu mă mai interesează… Dacă știam că va fi circoteca asta, nu mă mai duceam.
M-am decis pe ultima sută de metri să particip. Și am venit cu un mesaj cu impact, dar în fine”, ne-a mai declarat Cezar Ouatu. Artistul s-a prezentat în semifinala din 12 februarie cu piesa „For Everyone.”, care nu a reușit să ajungă în finala Eurovision România.