Decizia luată de Elena Udrea pentru a-și păstra averea. Planul pe care îl are fostul ministru
Răsturnare de situație! Decizia luată de Elena Udrea pentru a-și păstra averea, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a obligat-o să achite aproape 3 milioane de euro despăgubiri în dosarul „Gala Bute”. Fostul ministru a fost condamnat, în dosarul amintit, la șase ani de închisoare cu executare.
Ce despăgubiri ar fi trebuit să achite Elena Udrea
Răsturnare de situație în cazul Elenei Udrea, condamnată la șase ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”. Potrivit deciziei în baza căreia a ajuns după gratii la Penitenciarul Târgșor, fostul ministru ar trebui să achite aproape 3 milioane de euro reprezentând despăgubiri.
Sentința pronunțată de magistrați arată că Elena Udrea ar trebui să plătească suma de 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile către Autoritatea Naţională pentru Turism. Pe lângă aceasta, fosta politiciană trebuie să scoată din buzunare și sumele de 695.367 lei şi 296.076 lei, precum şi să restituie echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii a sumei de 600.000 euro către martorul Corin Boian şi a sumei de 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean.
Tot în dosarul „Gala Bute”, ICCJ a hotărât ca fostul președinte al Federației de Box, Rudel Obreja, să plătească Ministerului de Finanțe, în solidar cu SC Euro Box Promotion SRL, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile. Potrivit aceleiași sentințe, i se confiscă suma de 3.000.000 de lei.
Instanța de jucată a respins ca nefondate cererile de despăgubiri civile formulate de părţile civile Transgaz Mediaş, Oil Terminal Constanţa, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Naţională a Apelor Minerale, Romgaz Mediaş, Hidroelectrica, IAR Ghimbav și Transelectrica.
Decizia luată de Elena Udrea pentru a-și păstra averea
Imediat după demararea procedurii de executare, Elena Udrea a acționat în așa fel încât să își protejeze averea. Fostul ministru a deschis un proces civil împotriva mai multor instituții ale statului român, pentru a nu fi obligată să achite despăgubirile de aproape 3 milioane de euro.
Potrivit Portalului instanțelor de judecată din România, Elena Udrea a înaintat o contestație de executare în baza căreia nimeni nu ar putea să se atingă de averea sa, până când hotărârea magistraților va rămâne definitivă. Primul termen de judecată în noul dosar a fost stabilit pentru data de 14 martie 2023.
Chemate în judecată, în noul dosar intentat de Elena Udrea, sunt următoarele instituții de stat: Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale – Direcția Operativă de Executare Silită – Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional București, Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ICCJ – DNA și Autoritatea Națională pentru Turism.