Decizia luată de CRBL după întoarcerea din România. Vrea să dea lovitura cu această idee, e ceva rar la noi în ţara EXCLUSIV

de: Alexandru Catalan
01 11. 2022

Eduard Mihail Andreianu, alias CRBL, are gânduri mari pentru acest final de an și începutul celui următor. De la revenirea sa în România, consumată în această vară, CRBL a fost extrem de activ. Nu doar că a pregătit și lansat recent prima sa melodie de la revenirea în țară, una intitulată „Cine mă cunoaște”, dar mai are câteva mari surprize pentru fanii săi.

CRBL și-a înființat propriul club de motocicliști

Iar una dintre acestea e faptul că a pus bazele unui club de motocicliști. Unul pe care l-a botezat drept „Red Scars”, fiind foarte atașat de bandana sa roșie cu care ne-am obișnuit să-l vedem mai peste tot, inclusiv în Republica Dominicană, pe parcursul desfășurării realty-show-ului „Survivor”, la care a luat parte în prima parte a acestui an.

„Aștept de ceva timp să fac pasul ăsta, adică să înființez un club de motocicliști. Bine, mai corect ar fi să spun că e un rider-club! Avem doar cinci membri, numărul limită necesar pentru înscrierea acestui club. Vreau să le arăt oamenilor că motocicliștii nu sunt acel gen de oameni pe care și-i închipuie unul sau altul. Dimpotrivă!”, a declarat CRBL pentru playtech.ro.

El spune că totul e o stare de viață care depășește granițele naționale, fiindcă prietenia unui motociclist atras de pasiunea sa pentru oricare alt semăn nu ține cont de naționalitate.

„Puțini știu că mi-am luat carnetul de motociclist cu trei ani în urmă, exact înainte să plec în Spania. Aș putea spune că acolo, în Spania, mi-am făcut ucenicia pe motocicletă, dar atracția mi-a venit aici, în România”, a adăugat îndrăgita vedetă.

Vedeta nu ezită să afirme că-și dorește în garajul propriu nu mai puțin de trei mărci diferite de motociclete: „Sunt deja posesorul unui exemplar superb de Indian Scoutt Bobber. Apoi, mai îmi doresc desigur un Harley-Davidson! Cine știe, poate Moș Crăciun va fi pe fază în acest an. Și, de ce nu, un Royal Himalayan!”.

„Încă puțin și voi fi iar pe scenă, pregătit pentru reîntâlnirea cu fanii”

Mai mult, CRBL plănuiește ca unul dintre următoarele sale turnee naționale să fie organizat cu ajutorul motocicletelor, ceea ce ar constitui o premieră absolută pentru o vedetă de la noi.

Până atunci însă el tocmai a lansat cea dintâi melodie de la decizia de a lăsa Spania, unde se stabilise în urmă cu doi ani, pentru țara natală.

„CRBL nu poate însemna decât cel care aduce bucurie, energie pozitivă în casele oamenilor. Așa a fost cândva, așa va fi și în viitor!”, precizează același Eduard Mihail Andreianu.

La cei 44 de ani ai săi, CRBL susține că fanii săi nu-l vor mai întâlni pe rebelul de altădată, ci pe cel care s-a maturizat între timp, renunțând la fostul său idol din tinerețe, Dennis Rodman, un personaj mai mult decât extravagant și în comportament, și în vestimentația personală. În plus, el le promite fanilor săi că încearcă aproape totul ca până la finele anului să le dea iar întâlnire pe scena unui concert ca în vremurile vechi.

„Încă puțin și voi fi iar pe scenă, pregătit pentru reîntâlnirea cu fanii. Sper să nu așteptăm prea mult și ca până la sărbătorile de iarnă să pot anunța marele eveniment!”, a sunat promisiunea lui CRBL.