Decizia luată de Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor după ce au jucat în “Nuntă pe bani”: “Ne gândim și noi să facem un film. Adică am și început” EXCLUSIV VIDEO
Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor se bucură de succes de ani buni, piesele lor devenind rapid hituri. Artiștii pot fi văzuți și pe marele ecran, din 10 octombrie, o dată cu intrarea în cinematografe a filmului “Nuntă pe bani”. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, solista ne-a spus că a acceptat pe loc invitația lansată de Mircea Bravo și că, mai mult, pregătesc și ei propriul film cu care vor să își surprindă fanii. Artista susține că recunoașterea de care se bucură în prezent pe plan muzical este rezultatul muncii susținute, care a venit la pachet și cu câștiguri pe măsură.
Carmen Chindriș a fost atrasă de muzică de mică, iar surorile au încurajat-o să își valorifice talentul. Astfel că la doar 9 ani a câștigat primii bani cântând. Notorietatea de care se bucură nu a determinat-o să facă pasul spre Capitală, ci preferă să se întoarcă după cântări la Sighetu Marmației, locul unde se simte cel mai bine.
Felicitări Carmen! Te vedem pe marele ecran în Nuntă pe bani. Cum s-a ajuns la această colaborare?
Mulțumim în primul rând. Ne-a sunat Mircea: vreți să jucați într-un film? Și noi am zis da și gata, ne-am dus și am filmat. Colaborarea cu ei este printre cele mai frumoase colaborări pe care le-am avut cu Taraful Rutenilor noi toți.
Te tentează să faci un pas în direcția asta ca și actriță?
Bineînțeles, normal. Adică ne gândim și noi să facem un film. Adică am și început, dar nu vă zic mai multe.
Carmen Chindriș: “Asta ne-am dorit, asta facem și ne bucurăm”
Cum e viața de artist tot timpul pe drumuri? Din 2016 viața ta s-a schimbat radical.
E o viață frumoasă, pe care ți-o asumi. Dacă ne-am dorit, acum ce să facem? Să ne plângem că suntem obosiți? Asta ne-am dorit, asta facem și ne bucurăm.
Cum este să fii pe val? Cum gestionezi succesul?
Eu sunt pe val de când m-am născut, oricum. Tot pe val, tot pe val, asta e viața de pe litoral (cântă). Ideea e că noi facem ce ne place, ne simțim bine, nu ni s-a transformat viața cu nimic, din contră. Eventual suntem mai prosperi, vrem să muncim și mai mult, adică nu ne-am culcat pe o ureche și acum: mama, gata, a căzut succesul peste noi. Că nu e așa! Am muncit de când ne-am apucat și muncim în continuare.
Cine te-a îndreptat spre muzică?
În familie nu am neapărat artiști, dar m-a îndrumat un pic sora mea și încă o soră de-a mea. Și mai mult cred că singură m-am orientat, că mi-a plăcut foarte mult orice gen de muzică. Orice muzică auzeam, îmi plăcea orice.
La ce vârstă ai câștigat primii bani din muzică?
Eram mică, vreo 9-10 ani aveam și am câștigat 3 milioane. Tot luam câte 10 lei în fiecare zi și mergeam la școală cu ei și aveam cei mai mulți bani de la școală, dar s-au terminat în 30 de zile.
De ce nu se mută Carmen Chindriș în București
Te-ai gândit să te muți în Capitală?
Nu. Mă ține casa, energia de acasă. Îmi place și în Capitală, dar să vin să stau maximum 2 săptămâni. 2 săptămâni e mult. E mai liniște la noi la Sighetu Marmației, în tot Maramureșul e mai liniște un pic și ne place acolo.
Video: Mihai Robu