Decizia finală în cazul doctoriţei românce care a rămas fără copii din cauza statului finlandez: „Încercăm să ne reclădim viaţa din cioburi“

de: Ionuț Vieru
09 03. 2021

Camelia Smicală este doctorița pe care statul finlandez a despărțit-o de cei doi copii ai săi. Fiul și fiica ei au fost internate în centre speciale separate. Se pare că, în sfârșit, se face lumină în acest caz.

Decizia finală dată de statul finlandez

Teribila experiența trăită de către medicul Camelia Smicală, pare să se încheie după aproape 6 ani. Mara și Mihai sunt cei doi copii ai medicului. După reclamații venite din partea fostului soț al Cameliei, cei doi au fost sechestrați de statul finlandez și instituționalizați în centrele speciale diferite. Într-un sfârșit, copiii au fost eliberați și se întorc alături de mama lor. Decizia a fost luată de către o instanță din Tampere pe 22 februarie. Cu toate acestea, verdictul este valabil doar șase luni. În acest timp, Camelia Smicală are de îndeplinit niște condiții impuse de către judecători. În perioada în care cei doi copii i-au fost încredințați, medicul va fi vizat de asistența socială finlandeză.

Pe 28 ianuarie, „socialul” a fost la ea acasă, demarând procedurile necesare pentru întoarcerea copiilor. După aflarea verdictului, Camelia Smicală și-a exprimat bucuria pe Facebook.

Încercăm să ne reclădim viaţa din cioburi. Pregătim camerele copiilor (plus alte un milion de demersuri). Am rezolvat cu şcoala. Pe 8 martie, copiii vor începe şcoala la Tampere, clasa de latină. Mihai va merge în aceeaşi clasă în care era când a fost luat. Vă mulţumim tuturor pentru mesaje! Vă iubim pe toţi!“.

„Maria este împreună cu noi, în drum spre casă. Slavă Domnului şi mulţumim vouă, tuturor! Sunteţi familia noastră. P.S.: Fotografia este de acum 2 ani. Încă nu avem voie să facem fotografii“.

Condamnată deoarece a reclamat abuzurile

Camelia Smicală s-a căsătorit în 2005 cu un finlandez, dar conform spuselor ei, acesta era abuziv și a decis să divorțeze, lucru care s-a și întâmplat în 2015. De atunci a început teribila experiență. Copiii au fost luați de către statul finlandez și instituționalizați. Toate demersurile ei nu au avut succes. Mai mult, a fost condamnată la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru că a susținut public că este victima unor abuzuri ale statului finlandez.

Și copiii au protestat, cerând să fie lăsați să locuiască cu mama lor. În 2019 au evadat de la un centru social, dar au fost prinși în ianuarie 2020 și trimiși la o clinică de psihiatrie. Împotriva mamei s-a pornit altă anchetă. Apoi, au apărut mesajele copiilor pe rețelele de socializare. Aceștia cereau ajutorul, voiau să trăiască o viață normală.

„Eu sînt Mihai. Am fugit de la casa de copii pentru că mi-a fost frică. M-au sunat de la casa de copii când am fost la şcoală şi mi-au zis că vin să mă ia. Mi-a fost frică de faptul că mă vor duce undeva unde nu o să o mai văd pe mama. Vă rog să mă ajutaţi cumva, să mă scoateţi de aici, de la casa de copii şi poate şi din Finlanda, pentru că eu nu mai pot“, transmitea Mihai Smicală.