Decizia de ultimă oră luată în Ungaria. Ce se întâmplă cu alimentele
Decizia de ultimă oră luată în Ungaria. Premierul de la Budapesta a anunțat schimbarea în urmă cu puțin timp. Ce se întâmplă cu alimentele de pe rafturile supermarketurilor din țara vecină. Hotărârea luată de Guvern a devenit subiect de scandal printre politicieni și reprezentanții sectorului alimentar.
Decizia de ultimă oră luată în Ungaria
La finalul anului trecut, Guvernul de la Budapesta a dat undă verde unui proiect de lege amplu dezbătut în țara vecină. Inițiativa a stârnit multe reacții, atât din partea reprezentanților sectorului alimentar, cât și din partea personalităților din lumea politică. Au existat acuzații cu privire la scumpirea produselor de bază și, totodată, cu privire la limitarea cantității de mărfuri disponibile pentru consumatori.
Era vorba despre o lege care obligă societățile comerciale din domeniul alimentar, cu venituri de peste 250 de milioane de euro, să predea câteva alimente de bază unei companii de stat, cu 48 de ore înainte de data de consum. La finalul anului 2021, pe lista acestora se aflau șase produse. Zahărul, făina și pieptul de pui sunt câteva dintre ele.
În cazul alimentelor cu pricina, Viktor Orban a decis introducerea unui plafon de preț. Comercianții au fost, astfel, nevoiți să reevalueze costurile produselor expuse la raft. Societățile comerciale nu au primit niciun fel de compensare din partea statului. Executivul a decis, între timp, să majoreze impozitul pentru supermarketuri de la 2,7% la 4,1%.
Ungaria are probleme din cauza crizei economice actuale. Rata inflației crește în ritm galopant în țara vecină. În circumstanțele date, Viktor Orban a luat decizia de a plafona prețurile și în cazul a alte două produse alimentare de bază. Politicienii de la Budapesta au hotărât să adauge pe lista alimentelor cu preț plafonat ouăle și cartofii.
„Există o problemă cu lipsa de alimente”
Miercuri, 16 noiembrie, Viktor Orban a anunțat publicarea decretul privind extinderea măsurii de plafornare a prețurilor alimentelor. Până la finalul anului 2022, prețurile la ouă și cartofi nu au voie să fie mai scumpe decât erau pe data de 30 septembrie 2022. Potrivit unor analize, prețurile actuale ar trebui reduse chiar și cu 25%.
Toți comercianții, inclusiv cei străini, sunt obligați să scadă prețurile la produsele amintite. Printre aceștia se numără și Aldi, Lidl, Penny Market, Spar și Tesco.
„Vom vedea ce se va întâmpla în magazine. Nu am fost încă într-un magazin mare. Sunt curios cât vor costa cartofii. Există o problemă și cu lipsa de alimente. Ultima dată am vrut să cumpăr lapte și zahăr, dar nu era niciunul în magazin”, a spus un client, potrivit Hungary.Posts.
Citește și: Se întâmplă în Ungaria, dar va veni și-n România? Noi detalii despre criza alimentară
Premierul de la Budapesta susține că decizia luată va contribui la reducerea ratei inflației din Ungaria. În luna octombrie, inflația a atins, în țara vecină, un procent de 21,1%. Specialiștii estimează că, până la finalul anului curent, va întrece procentul de 50%.