Decizia de ultimă oră despre certificatul verde în biserici de Crăciun. Au voie românii nevaccinați? (exclusiv)

Decizia de ultimă oră despre certificatul verde în biserici de Crăciun. Au voie românii nevaccinați? (exclusiv)
Alexandru Rafila cere „să-i protejăm pe cei mai în vârstă”

Deși s-a dat alarma, din nou, ca urmare a noii variante Omicron, rata de infectare în România a mai scăzut. Cu toate astea autoritățile se gândesc serios să implementeze certificatul verde ca măsură obligatorie la locul de muncă, și nu numai. S-a pus, ulterior, întrebarea, dacă și în cadrul slujbelor religioase românii vor intra numai pe bază de certificat verde. La ședința dintre Alexandru Rafila și Cele Trei Culte Religioase s-a discutat despre certificatul verde, acestea din urmă anunțând zilele acestea decizia cu privire la acest lucru.

Cele Trei Culte Religioase nu vor certificatul verde

Deși în alte state europene, precum Grecia, s-a instituit ca măsură obligatorie certificatul verde, inclusiv la slujbele religioase, oficialii BOR și reprezentanții Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România și ai Bisericii Evanghelice din România, au fost împotriva acestei măsuri. Cu alte cuvinte enoriașii celor Trei Culte vor putea participa la slujbele religioase fără a fi obligați de a prezenta certificatul verde. Într-un dialog cu redacția Impact, reprezentații celor Trei Culte Religioase își anunță această decizie:

„Au existat și reprezentanți ai unor culte de la noi care au fost de altă părere, ba chiar unii au susținut în anumite cazuri că statul ar trebui să intervină mai dur în limitarea actualei pandemii, deschizând astfel poarta introducerii unui asemenea certificat.

Reprezentanții statului, în frunte cu actualul premier, dar și cu noul ministru al Sănătății, au avut însă poziții mult mai nuanțate decât unii dintre colegii noștri”, a declarat sub acoperirea anonimatului unul dintre participanții la discuții.

Alexandru Rafila cere „să-i protejăm pe cei mai în vârstă”

În același interviu, sursa redacției Impact mai declară că actualul ministru de la Sănătate, Alexandru Rafila le-ar fi cerut oficialilor celor Trei Culte să încerce să-i protejăm pe cei mai în vârstă, prin mijloacele specifice, având în vedere actuala situație și imineța unui noul val de infectări.

„Alexandru Rafila ne-a adresat o rugăminte, o cerere din suflet de a încerca, prin metodele pe care le știm și le aplicăm deja, să-i protejăm pe cei mai în vârstă, să atragem constant atenția credinicioșilor să respecte normele de siguranță sanitară, fiindcă săptămânile ce au mai rămas până la finele anului sunt pline de incertitudini și ne-ar putea aduce o serie de surprize neplăcute”, a adăugat aceeași sursă, pentru Impact.

Sursa a mai declarat că ministrul le-ar fi cerut să ajute la convingerea enoriașilor reticenți la vaccinare să-i îndrume spre a se vaccina, prin încurajarea acestui demers, tot prin metodele specifice celor trei Biserici importante din România.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI