Decizia BCR care îi afectează pe toți românii cu carduri

Autor: Ciprian Ioana - 12:06, 11 apr. 2019

BCR a anunțat schimbări importante în sistemul informatic de carduri pentru noaptea de vineri spre sâmbătă.

Reprezentanții BCR au făcut un anunț care îi vizează pe toți clienții care dețin carduri. Acestea nu vor funcționa în noapte de vineri – 12 aprilie spre sâmbătă – 13 aprilie.

”Banca Comercială Română (BCR) opreşte sistemul informatic care gestionează operaţiunile cu carduri, în noaptea de vineri spre sâmbătă (12-13 aprilie 2019)”.
Comunicat BCR

Ce se întâmplă cu cardurile BCR

Potrivit BCR, în intervalul 13 aprilie ora 01:00 – 13 aprilie ora 05:00, sistemul de carduri va fi oprit, iar cardurile BCR nu vor putea fi folosite nici în reţeaua BCR şi nici în alte reţele, potrivit băncii.

În acest interval orar, nu vor putea fi utilizate bancomatele BCR, MFM-urile (maşini multifuncţionale) şi POS-urile, potrivit băncii.

Deasemenea, in aplicatiile George/George Go, nu vor putea fi efectuate operaţiuni specifice cardului precum blocare card, deblocare card, modificări limite tranzacţionare (ATM/POS) şi rambursare card de credit, potrivit băncii.

”Tranzacţiile la ASV-uri (Automate de schimb valutar) nu vor fi afectate. Tranzacţiile la APT (ghişee rapide) vor putea fi efectuate numai cu autentificare cu cartonaş cu cod de bare (nu va putea fi utilizată funcţionalitatea de autentificare cu card BCR)”, se arată în comunicat.