De unde vine expresia „să ne întoarcem la oile noastre”. Toţi românii o folosesc fără să ştie acest detaliu

de: Corina Oprea
17 10. 2023

Limba română este una dintre cele mai complexe, cu o mulțime de reguli și detalii de care trebuie să ținem cont. Unele expresii românești sunt de-a dreptul ciudate și, de multe ori, fie nu le știm sensul, fie le folosim în exprimări greșite. Una dintre cele care ne dau bătăi de cap este și “să ne întoarcem la oile noastre”, care nu are nicio legătură cu animalele. Nu te-ai fi gândit la acest înțeles.

Unde a apărut expresia „să ne întoarcem la oile noastre”

Chiar și în zilele noastre, expresia „Să revenim la oile noastre” rămâne una dintre cele mai cunoscute și des folosite în conversația românilor. Cu toate acestea, puțini dintre vorbitori cunosc originea acestei expresii.

Pentru prima dată, această expresie a apărut într-o fabulă franceză din secolul al XV-lea, intitulată „Farsa jupânului Pathelin” sau „La farce de maitre Pathelin”. Cu toate că autorul său rămâne un mister până în ziua de azi, povestea sa a devenit una iconică.

Astfel, a supraviețuit timpului și granițelor, ajungând să influențeze expresiile și limbajul a numeroase culturi, inclusiv cea română. Această poveste ne relatează experiența unui cioban acuzat că ar fi ucis mai multe oi de către stăpânul său.

În încercarea de a-și apăra cazul, ciobanul se adresează unui avocat local pe nume Pathelin. Avocatul îi promite că îl va scoate basma curată, dar cu o condiție ciudată – ciobanul trebuie să joace rolul unui imbecil și să răspundă cu „Beee!” la toate întrebările puse de judecător în timpul procesului.

Povestea amuzantă a acestei expresii

Însă în timpul procesului, stăpânul ciobanului, care era și postăvar, își dă seama că avocatul Pathelin este persoana cu care avea o dispută în afara procesului. Avocatul comandase o bucată de stofă pentru soția sa, dar nu o achitase niciodată.

Vezi și: Ce înseamnă expresia „s-a dus bou și s-a întors vacă”. Puțini oameni știu adevăratul sens

Atunci când postăvarul venise să încaseze datoria, Pathelin pretinsese că este bolnav. În sala de judecată, postăvarul uită de acuzația privind oile ucise și începe să-i povestească judecătorului despre stofa neachitată de avocat.

Judecătorul, uimit și nedumerit, îi spune în repetate rânduri să se întoarcă la subiectul procesului pentru care s-au adunat în sala de judecată, rostind fraza cunoscută: „Să ne întoarcem la oile noastre!”, care în franceză, unde este foarte folosită, se traduce ca „Revenons à nos moutons”.

Ce înseamnă „să ne întoarcem la oile noastre”

De la această scriere, expresia celebră a fost adoptată și în limba română și este utilizată de foarte mulți oameni. Această formulare mai este folosită ocazional și în Anglia și este tradusă ca „Let’s return to our sheep”.

Expresia „să ne întoarcem la oile noastre” nu are nicio legătură directă cu animalele. Aceasta se utilizează pentru a sugera că ar trebui să ne concentrăm asupra a ceea ce cunoaștem și ne aparține și să renunțăm la implicarea în situații sau probleme care nu ne privesc sau nu ne afectează direct.

Te-ar putea interesa și: Ce înseamnă expresia ”a umbla cu jalba în proțap”, de fapt. Puțini români îi mai știu sensul

De altfel, sugerează să ne menținem atenția pe subiect, pe situația prezentă și să nu sărim la alte idei. Ca să fim coerenți și să lăsăm mereu impresia că știm ce facem, trebuie să renunțăm la distrageri sau la implicarea în probleme care nu ne privesc direct.

Expresia ar putea sugera și că, atunci când cineva deviază de la subiect sau nu își vede de treabă, ar trebui să se întoarcă la prioritățile și sarcinile personale. Este ca o amintire a importanței concentrării asupra a ceea ce cunoaștem cel mai bine și asupra îndatoririlor noastre curente.