De unde vine expresia „războiul nervilor“. Ai auzit-o de atâtea ori fără să știi asta

Deși nu este o expresie des folosită, cu toate astea expresia „războiul nervilor“ își are originea în negura istoriei. Dar, deși posibil să o fi auzit, nu te-ai întrebat niciodată de unde vine expresia „războiul nervilor“. Răspunsul îl vom afla împreună.

De unde vine expresia „războiul nervilor“

Suntem în 1914, la startul primei confralgrații mondiale, iar Europa era în fața unei puteri asutro-germane extrem de determinată de a cucerii teritorii. Primul Război Mondial a început după asasinarea arhiducelui austriac Franz Ferdinand de către naționalistul sud-slav Gavrilo Princip la 28 iunie 1914.

În vâltoarea războiului, când aliații tradiționali încercau să facă față armatelor germane, un ofțiter de rang înalt avea să se facă remarcat, și anume feldmareșalul Paul von Hindenburg, un general german care și-a câștigat renumele în timpul Primului Război Mondial și, mai târziu, în calitate de președinte al Republicii de la Weimar, și cel mai relevant pentru istoria Holocaustului prin prisma faptului că este cel ce avea să-l aducă pe Adolf Hitler la putere, în 1933.

Dar, până la acel moment, feldmareșalul Paul von Hindenburg avea să dea un interviu la doar câteva luni de startul Primului Război Mondial pentru publicația austriacă „Neue Freie Presse“, iar în cadrul acestui interviu avea să folosească pentru prima dată expresia „războiul nervilor“, declarând:

„Deocamdată războiul cu Rusia e o chestie de nervi. Dacă Germania şi Austro-Ungaria vor avea nervi tari care să reziste – şi vor rezista – vom învinge”.

Feldmareșalul Paul von Hindenburg, comandantul suprem a tuturor trupelor germane

Primul Război Mondial avea să schimbe fața Europei, mai ales prin modul în care aliații nu reușeau să gestioneze situațiile de pe front, totul culminând cu marile victorii ale armatelor germane de la Lacurile Masuriei care au adus victoria asupra Armatei 1 ruse.

Feldmareșalul a fost parte integrantă al acestor evenimente, în timpul Primului Război Mondial,iar aceste succese i-au conferit comanda supremă a tuturor trupelor germane de pe Frontul de Est. În aceeași perioadă, necunoscutul Adolf Hitler avea să profite de situație, la acea vreme, Germania fiind un imperiu și era condusă de împăratul Wilhelm al II-lea.

Acesta dorea să transforme Reich-ul german într-o putere mondială și, prin urmare, a participat la război, dar capitularea armatei germane avea să dsitrugă visul, după ce, în septembrie 1918, Biroul Suprem al Armatei a oferit oficial o încetare a focului, astfel că Statele Unite, Regatul Unit, Franța și Italia au câștigat războiul.

Feldmareșalul vinovat de apariția lui Adolf Hitler

Dar o mare parte a poporului german nu a vrut să accepte înfrângerea militară a Germaniei, iar oamenii căutau un vinovat și au inventat diferite teorii ale conspirației. Una dintre cele mai faimoase a venit din partea lui Paul von von Hindenburg, șeful Consiliului Suprem al Armatei și, din 1925, președintele Reich-ului Republicii de la Weimar.

În fața Comisiei de anchetă a Adunării Naționale de la Weimar, el a susținut că armata germană „a rămas descoperită pe teren”. Pe fondul acestor nemulțumiri generale ale populației, Adlof Hitler a profitat de acest lucru, reușind într-un interval de timp, relativ scurt, să crească din punct de vedere politic, iar mai târziu, când deja Partidul Naționalist câștigase adepți, în cele din urmă, Hindenburg a devenit marioneta lui Hitler în drumul spre putere.

La 30 ianuarie 1933, acesta l-a numit cancelar al Reich-ului. Fără acest act oficial, Hitler nu ar fi putut deveni cancelar al Reichului, iar ceea ce a urmat nu s-ar fi întâmplat.