Cartierele bucureștene abundă în povești și legende care au dus la denumirile lor actuale. Află cum a luat naștere Băneasa sau Balta Albă. În ciuda stigmatului de „sperietoarea Capitalei”, Ferentari are cea mai rafinată origine a numelui: vine din latinescul „Ferentarius”, soldat din infanteria uşoară a legiunilor române. Unii spun că acolo s-ar fi aflat câmpul de exerciţii al ferentarilor din oastea lui Mihai Viteazul.
Fie te-ai născut în ele, fie te-au găzduit în anii facultăţii sau ți-au oferit un loc de muncă. Câţi dintre bucureșteni se întreabă de unde provin denumirile cartierelor din Capitală? Poveștile din spatele numelor sunt de-a dreptul interesante.
Cartierul din Sectorul 3 al Capitalei apare în primele scrieri în 1813 – 1814. În timpul domniei lui Ioan Gheorghe Caragea, domnitorul Țării Românești, a izbucnit epidemia de ciumă bubonică, motiv pentru care a fost săpată o groapă de var unde se topeau cadavrele bolnavilor. Când ploua, locul devenea o baltă albă, rămându-i numele așa.
Primul aeroport din România a fost Băneasa, iar cartierul a fost construit în 1920, primind numele unei femei. Prima ipoteză se referă la soția banului Dimitrie Ghica, în timp ce a doua face referire la moșia Martei Bibescu.
Acest cartier din Sectorul 4 a luat naștere în 1965, fiind denumit după contele Miklos Bercsenyi. Francisc Rakoczi al II-lea a plecat către Imperiul Otoman, pentru a trata răsturnarea Imperiului Habsburgic, dar a făcut un popas în acest loc, de aici și numele Berceni.
Probabil este doar o legendă (asemănătoare cu cea a numelui Bucureştilor). Astfel, Colentina vine de la „colea-n-țînă”, cu referire la locul băltit unde Matei Basarab i-ar fi atras pe turci într-o bătălie. O vreme, cartierul s-a numit şi „Olintina”.
Numele vine de la „a cotroci”, fiind un regionalism care înseamnă „a cotrobăi”, „a scotoci”, „a scormoni”.
Etimologia este evidentă. Cândva, în acest cartier era o prelungire din Codrul Vlăsiei (un crâng), unde trăiau crângașii.
Știai că a fost o moşie parcelată a boieroaicei Maria Damaris?
A fost numit așa după numele doctorului Spiridon Kristofi („Spirea”), care a ridicat o biserică (Spirea Veche) în 1765, pe Dealul lupeştilor.
Denumirea vine de la breasla piuarilor care şi-au avut satul în această parte a Bucureştilor. Dârsta era piua din piatră folosită la fabricarea postavului şi dimiei, iar meșterii o fabricau şi pentru sutele de mori de pe cursul Dâmboviţei.
Domnul Țării Românești, Tudor Vladimirescu, intrând în Bucureşti pe la vest, în anul 1821, și-a aşezat aici tabăra de panduri.
Paradoxal, Ferentari are cea mai rafinată origine a numelui: vine din latină „Ferentarius” – soldat din infanteria uşoară a legiunilor române. După unii, aici s-ar fi aflat câmpul de exerciţii al ferentarilor din oastea lui Mihai Viteazul.
Acest cartier a fost numit după numele boierilor care au stăpânit locurile respective: Floreștii.
Denumirea vine din limba turcă. Pe vremea fanarioţilor, Ghenci-aga era şeful arnăuţilor din garda domnească. Mai mult, aici s-a ridicat o biserică, cea a Ghencei.
Era o proprietate boierească: a Juleștilor.
Vine din slavă – Lipsk, Lipsko („locul cu tei”). Negustorii veniţi în Bucureşti cu lucruri aduse de la târgul din Leipzig (Germania) se numeau, evident, lipscani.
În secolul al XIX-lea, era zonă de instrucţie militară, probabil şi o garnizoană. O vreme a funcţionat în acest cartier „Pirotehnia Armatei”.
Își are numele după Mănăstirea Sfântului Pantelimon. În greacă, „pan” înseamnă „tot”, iar „éléïmon” se traduce „milă”. Panteleimon este cel milostiv, întreg-milostivul.
Numele este relativ nou şi vine de la Calea Rahovei, una dintre cele cinci artere botezate în secolul al XIX-lea, spre aducere aminte a Războiului de Independență: Calea Griviței, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei şi Calea Dorobanţilor.
Este un nume şi mai nou! Nu vine de la Sălaj, așa cum ai crede, ci de la Leon Szilaghi (cunoscut şi sub numele de Leontin Sălăjan), politician comunist și general de armată român de origine maghiară.
Aici a fost o fabrică de ciment Titan, construită la începutul secolului XX.
De la Dimitrie Papazoglu (colonel de armată român, istoric, cartograf și geograf) aflăm ce-i ăla un vitan: „În ocolul oraşului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orăşenilor îşi aveau păsciunea”.