De unde izvorăște Dunărea și care sunt țările și orașele pe care le străbate
Fluviul Dunărea este unul dintre cele mai mari fluvii de pe continentul nostru, Europa. Acesta se află pe locul doi, după fluviul Volga. Iată de unde izvorăște fluviul Dunărea și care sunt țările și orașele pe care le străbate.
Fluviul Dunărea – de unde izvorăște și țările și orașele străbătute
Râul Dunărea era cunoscut grecilor antici sub numele de Istros, nume împrumutat dintr-un nume daco-tracic care înseamnă „puternic, rapid”. Dunărea, al doilea fluviu ca lungime din Europa după Volga, izvorăște din Munții Pădurea Neagră, din Germania. Apare sub forma a 2 râuri numite Brigach și Breg, ce izvorăsc de sub vârful Kandel (1241m). Acestea se unesc în orașul Donaueschingen, situat la altitudinea de 678 m.
Unul dintre cele mai mari fluvii din Europa, Dunărea, trece și prin țara noastră, mai exact prin sudul acesteia. Aceasta intră în țara noastră prin dreptul localității Baziaș și se varsă în Marea Neagră, iar la vărsare formează o deltă. Cele trei brațe prin care se varsă Dunărea sunt: Chilia, Sulina și Sfântul Gheorghe.
Bazinul fluviului Dunărea găzduiește specii de pești, cum ar fi știucă, crap și sturion, precum și somon și păstrăv. Este o importantă arteră de comunicație, deoarece pe cursul acesteia se navighează, aproximativ 2415 km. Dunărea este legată de Marea Nordului prin Canalul Rin – Main – Dunăre, care reprezintă o importantă axă economică și fiind clasificată drept cale navigabilă internațională.
Fluviul Dunărea
Dunărea care numeroși afluenți și are un potențial hidroenergetic ridicat, pe aceasta fiind amplasate hidrocentralele de la Porțile de Fier I și II, care transformă forța apei în energie electrică. Afluenții Dunării de pe teritoriul țării noastre, sunt: Tisa, Sava, Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Siret, Prut. Cel mai ridicat debit înregistrat de Dunăre se află în dreptul localității Pătlăgeanca, loc în care se desparte în cele trei brațe.
Aceasta are 2850 km de la izvor și până la vărsare, dintre care 1075 km se află la noi în țară. Cursul acesteia pe teritoriul țării noastre este împărțit în patru sectoare. Izvorăște din munții Pădurea Neagră din Germania, la confluența râurilor Brigach și Breg.
Țările străbătute de Dunăre
Dunărea este râul care străbate cele mai multe țări din lume, zece la număr. Acestea sunt:
- Germania – 7,0% din suprafața bazinului
- Austria – 10,2% din suprafața bazinului
- Slovacia – 5,9% din suprafața bazinului
- Ungaria – 11,6 % din suprafața bazinului
- Croația – 4,4% din suprafața bazinului
- Serbia – 10,2% din suprafața bazinului
- România – 29,0% din suprafața bazinului
- Bulgaria – 5,9% din suprafața bazinului
- Moldova – 1,6% din suprafața bazinului
- Ucraina – 3,8% din suprafața bazinului.
Orașele străbătute de Dunăre
Dunărea mai trece și prin patru orașe, care sunt capitale Europene, acestea fiind capitalele unor țări menționate mai sus:
- Budapesta – capitala Ungariei
- Bratislava – capitala Slovaciei
- Belgrad – capitala Serbiei
- Viena – capitala Austriei.
În bazinul Dunării se află încă șase capitale:
- București – capitala României
- Sofia – capitala Bulgariei
- Zagreb – capitala Croației
- Ljubljana – capitala Sloveniei
- Sarajevo – capitala Bosniei și Herțegovina
- Pristina – capitala Kosovo.