Transferul definitiv al lui Ianis Hagi la Glasgow Rangers a adus multă admirație în fotbalul britanic. Acum, un mare golgeter englez a rămas uluit după mutarea românului.
Săptămâna trecută, Ianis Hagi a fost acontat de Glasgow Rangers pentru 3 milioane de euro, o sumă infimă pentru un club de talia scoțienilor. Iar Darren Bent, un atacant cu peste 100 de goluri în Premier League, a elogiat mutarea: „Este perfect pentru Ianis, este atât de important din punctul de vedere al unui jucător să fie stabil, să știe unde va juca în sezonul viitor. Cu siguranță nu vrei să ai probleme la finalul stagiunii, ci să revii, să faci ceea ce știi mai bine.
Am avut situații în care nu semnasem cu nimeni și așteptam, așteptam, așteptam. Este derutant, stai lângă telefon și speri să sune lumea, ești agitat. Și am mai avut situații în care semnam foarte devreme, știam unde voi juca înainte să se înceapă pregătirile, eram concentrat, eram gata de treabă și cu un moral bun”, a explicat fostul fotbalist.
Atacantul trecut pe la Tottenham Hotspur, Sunderland și Aston Villa și cu aproape 500 de meciuri în carieră a continuat și a remarcat un alt lucru important după acordul dintre Ianis Hagi și Glasgow Rangers: „Așadar, cred că este important pentru Hagi și alți jucători să semneze contractele cât mai repede posibil și să aibă liniște sufletească. Și când știi atât de clar că antrenorul te dorește și înțelegerea este perfectată e extraordinar, este enorm. Acum te poți concentra și pregăti să fii la un nivel de top în sezonul următor”.
În tricoul scoțienilor, Ianis a reușit să marcheze de trei ori și a oferit două pase decisive în cele 12 partide în care a evoluat. Cea mai bună prestație a fost cu Braga, în Europa League, când a reușit o „dublă”.