De la Insula Iubirii, la Burlacul. Cine este noua vedetă a emisiunii prezentate de Răzvan Fodor
Andi Constantin a obținut rolul principal în emisiunea ”Burlacul”, de la Antena 1. Andi a fost ales drept Burlacul, după ce a mai participat la câteva emisiuni. A fost ispită la Insula Iubirii, dar și concurent foarte puternic la emisiunea Survivor România.
Andi Constantin este următorul ”Burlac”. A mai participat la ”Insula Iubirii” și ”Survivor”
Domnișoarele vor roi acum în jurul lui Andi Constantin, care este noul Burlac, potrivit redacția.ro. Vor încerca să-l impresiononeze, să-l facă să se îndrăgostească. Cam același rol l-a avut și el în emisiunea Insula Iubirii, unde a fost o ispită destul de abilă.
Insula Iubirii a fost o rampă de lansare pentru Andi Constantin, în vârstă de 29 de ani. A fost unul dintre cei mai vizibili concurenți. Fanii emisiunii l-au urmărit cu mare atenție mai ales că a ispitit-o pe Hannelore și a atras-o în mrejele sale. Cei doi au avut o relație destul de pasională. Imediat după terminarea emisiunii, s-a terminat combustibilul relației lor.
A avut o relație pasională cu Hannelore
„Am simţit bucurie pentru ea că a realizat că trebuie să se elibereze. Că nu o nuntă, nu un act o poate face fericită. I-am explicat şi ei şi tuturor o să vă zic acelaşi lucru. Sunt de părere că anumite momente nu le poţi recrea. A fost frumos, dar a fost atunci. Nu mai este nici mediul propice, nici din partea mea, nici din partea ei probabil. Nu are rost să forţăm un lucru de dragul vremurilor trecute, când nu mai suntem aceiaşi”, declara Andi Constantin după ce relația sa cu Hannelore s-a încheiat.
De asemenea, tânărul a participat la emisiunea „Survivor România”, unde a fost un concurent redutabil, mai ales că este plin de forță. Nu degeaba a câștigat recent locul întâi Campionatul Naţional de Culturism, de unde puteți vedea poze în Galeria Foto.