De la ce vârstă trebuie să se spovedească copiii. Ce trebuie să facă în ziua împărtășaniei
Pentru a primi sfânta Taină a Împărtășaniei, oamenii trebuie să se spovedească. Dar aici apare întrebarea de la ce vârstă trebuie să se spovedească copiii? Ce spune Biserica despre acest lucru și ce ar avea copiii de mărturisit? Se știe că o categorie de copii sunt exceptați de la spovedanie, adică pot fi împărtășiți fără să facă acest lucru. Se spune că cei mici nu au conștiința păcatului și nici putința de a face deosebirea dintre bine și rău.
De la ce vârstă trebuie să se spovedească copiii
În apropierea Paștelui, credincioșii obișnuiesc să se împărtășească. Acest lucru este valabil și pentru cei mici.
Dacă la adulți pregătirea pentru Împărtășanie începe cu postul, rugăciunea și abținerea de la gânduri, cuvinte și fapte necuviincioase.
Vezi și: După împărtășanie poți mânca de dulce? Ce spun preoții, de fapt
Vârsta la care copiii sunt primiți la Taina Sfintei Împărtășanii fără spovedanie este până la 7 ani. Cei mai mici de această vârstă pot fi împărtășiți fără să se spovedească și fără să țină post.
Spovedania pentru copii este obligatorie de la 7 ani împliniți. Se spune că cei de sub 7 ani nu cunosc diferența dintre bine și rău și nu înțeleg semnificația păcatului.
Pe vremuri, copiii puteau să se împărtășească fără să se spovedească până la 10 sau chiar 12 ani. În zilele noastre, copiii sunt mai dezvoltați, înțeleg mai multe, având în vedere că și societatea a evoluat și ei sunt expuși și au acces la mult mai multe lucruri.
Cei mici trebuie învățați că spovedania nu este ceva rău sau nu vor primi vreo pedeapsă, ci este o eliberare a sentimentului de vină.
Vezi și: Ce nu este bine să faci după împărtășanie. E mare păcat
Apoi, cei mici pot primi sfânta Taină a Mărturisirii. De asemenea, biserica recomandă părinților ca cei mici să țină post trei zile înainte de a fi împărtășiți, dacă nu există probleme de natură medicală.
Când trebuie să te împărtășești înainte de Paște
Sfânta Împărtășanie este una dintre cele mai importante taine, atunci când credincioșii gustă din Trupul și Sângele Mântuitorului. Înainte ca oamenii să treacă pragul Bisericii pentru a primi această taină, aceștia trebuie să știe că împărtășania se face pe stomacul gol. Înainte de a primi taina, credincioșii trebuie să rostească rugăciuni, să nu bea și să nu mănânce nimic.
De asemenea, înainte de împărtășanie, credincioșii trebuie să se spovedească și să țină post. Prin spovedanie se scapă de păcate și sufletul e liniștit, iar prin postare se curăță fizic și spiritual.
Credincioșii se pot împărtăși la fiecare Liturghie din Săptămâna Sfântă sau în ziua de Paște. Mulți preoți sfătuiesc împărtășania în noaptea de Paște, cu condiția să se fi ținut post măcar în Săptămâna Mare, dacă nu toate cele 40 de zile.