De ce va fi adusă o piatră de 150 de kilograme la încoronarea Regelui Charles. Motivul pentru care monarhul va purta la ceremonie hainele altor regi

de: Ionuț Vieru
05 05. 2023

Încoronarea Regelui Charles al III-lea este cel mai important eveniment de anul acesta. Momentul istoric va avea loc pe 6 mai și va fi transmis în direct în toată lumea. Încoronarea Regelui este o slujbă solemnă și un prilej de sărbătoare și fast. Aflați în rândurile următoare câteva tradiții inedite la încoronarea Regelui Charles și cum se va desfășura aceasta.

Tradiții inedite la încoronarea Regelui Charles al III-lea

Regele Charles al III-lea va avea o ceremonie mai modestă decât cea a mamei sale, ea fiind adepta unei monarhii moderne. Cu toate acestea, tradițiile vor fi respectate cu strictețe.

În primul rând, Regele va fi prezentat „poporului”. Aceasta este o tradiție veche care datează din timpurile anglo-saxone. Regele va sta lângă Scaunul de încoronare, vechi de 700 de ani, și se va întoarce spre cele patru laturi ale mănăstirii, fiind proclamat mai apoi „Rege fără îndoială”.

„Bijuteriile de încoronare” vor juca un rol important în ceremonia de încoronare a Regelui Charles, așa cum au făcut-o în cea a mamei sale. Regele va purta două coroane și va apărea în fața oamenilor cu cele două sceptre și globul care reprezintă puterea sa pământească și religioasă.

  • Lingura și amfora de încoronare

Ambele obiecte au dimensiuni mici, însă joacă un rol esențial. Lingura de încoronare este folosită în cea mai importantă parte a ceremoniei de încoronare, adică ungerea. Cu aceasta se va scoate o cantitate mică de ulei, în care arhiepiscopul de Canterbury va umezi două degete și va marca o cruce pe mâinile, pieptul și fruntea regelui.

Amfora de vultur de aur aparține trusoului de încoronare și este umplută cu ulei sacru de la Muntele Măslinilor din Ierusalim. Momentul în care arhiepiscopul îl unge pe rege este un moment foarte intim, un schimb între rege și poporul său în ochii lui Dumnezeu, motiv pentru care are loc sub un baldachin auriu.

Citește și: Totul despre încoronarea Regelui Charles, traseul procesiunii și semnificația simbolurilor. Ce se va întâmpla cu Camilla, Regina Consoartă

  • Coroana Sfântului Eduard

Pentru ceremonia Regelui Charles se vor folosi două coroane. Cea mai importantă este coroana Sfântului Eduard. Cu aceasta sunt încoronați regii. Regele Charles va fi încoronat cu aceeași coroană, însă va fi singura dată când o va purta. Aceasta se poartă doar în momentul încoronării.

A fost creată în anul 1661 pentru a înlocui o veche coroană medievală care a fost turnată de membrii Parlamentului în anul 1649, în timpul războiului civil. Se crede că originala coroană datează din secolul al XI-lea și a fost comandată de către Edward Mărturisitorul, motiv pentru care este numită Coroana Sfântului Eduard.

Coroana este realizată din aur masiv și decorată cu peste 400 de pietre prețioase. Are circa două kilograme și este alcătuită din patru cruci la baza a două arcade care se întrepătrund, decorate, la rândul lor, cu patru flori de lis.

A doua coroană se numește Coroana Statului Imperial. Este o coroană pe care o poartă monarhul când ajunge în Westminster Abbey. Are 2.868 de diamante, 17 safire, 11 smaralde, 269 de perle și patru rubine. În centru se află safirul Sfântului Eduard, pe care se presupune că regele l-a purtat într-un inel.

  • Scaunul Regelui și piatra destinului

Scaunul de încoronare este elementul central din cadrul ceremoniei și este același scaun care a fost folosit în ultimii 700 de ani. Scaunul pe care se va așeza Regele Charles al III-lea datează din anul 1301 și a fost comandat pentru Regele Edward I.

Este decorat cu desene de păsări, frunziș și animale în foiță de aur. Scaunul este unul dintre cele mai importante simboluri ale monarhiei, dar a fost folosit și de dictatorul Oliver Cromwell.

Însă acest scaun păstrează un secret. A fost construit pentru a găzdui un obiect foarte prețios. Este vorba despre așa numita „piatră a încoronării” sau „piatra destinului”. Este o piatră foarte veche, având circa 150 de kilograme, fiind un simbol al monarhilor scoțieni.

Se spune că a fost furată de regele Edward I, în 1296, de la Scone Abbey, ca parte a pradă dintr-una dintre numeroasele ciocniri dintre englezi și scoțieni. Regii s-au așezat pe această piatră, până când a fost construit un scaun de lemn în secolul al XVII-lea.

Piatra a fost reunită cu monarhia scoțiană în anul 1603, atunci când James al VI-lea al Scoției a moștenit tronul Angliei, însă a fost subiect de controverse de-a lungul secolelor.

În ziua de Crăciun din anul 1950, patru studenți scoțieni au încerc sa fure piatra, făcând ca granița dintre Scoția și Anglia să fie închisă pentru prima dată în 400 de ani. Piatra a fost returnată oficial în Scoția în anul 1996 și se află la Castelul Edinburgh, însă va fi trimisă la Londra pentru ceremonie.

Citește și: Regele Charles, vestimentație fastuoasă la ceremonia de încoronare. Numai coroana va cântări 8 kilograme

  • Regele Charles va purta hainele altor regi la încoronare

Palatul Buckingham a precizat că Regele Charles al III-lea dă un aer de „eficiență și durabilitate” încoronării sale, motiv pentru care va miza pe reutilizarea hainelor lucide care erau deja purtate de diferiți monarhi încă de la George al IV-lea în 1821.

De asemenea, pentru acest moment istoric au fost prezentat mai multe piese comemorative,  de data aceasta Palatul prezentând o nouă veselă oficială.

  • Sala de încoronare

Westminster Abbey din Londra este locul în care fiecare rege a fost încoronat, încă din anul 1066. Totodată, a fost și locul unde au avut loc 16 nunți regale. Prima încoronare a avut loc în anul 1066, atunci când a fost încoronat Harold al II-lea al Angliei.

Acesta a invadat Anglia cu două luni mai devreme și era important pentru el să fie cunoscut drept succesorul legitim al lui Edward Mărturisitorul, ultimul rege anglo-saxon al Angliei.