De ce unele alimente au gust diferit când le consumi în avion. Motivul este surprinzător
Există diferiți factori care influențează faptul că, din diferite motive, mâncarea din avion are un gust diferit față de cea pe care o consumăm în fiecare zi. Acest lucru nu se datorează doar percepțiilor subiective legate de anxietatea de călătorie, ci și pentru că știința a demonstrat că, într-adevăr, multe alimente își schimbă aroma atunci când te afli la înălțime.
Motivul pentru care mâncarea din avion are un gust diferit
Dacă ai călătorit vreodată pe cale aeriană, probabil ți-ai dat seama de faptul că alimentele pe care le consumi în avion au un gust ușor diferit față de preparatele pe care le consumi acasă.
Ei bine, cercetătorii au demonstrat că acest lucru este real, conform celor de la International Journal of Gastronomy and Food Science. Studiul indică faptul că înălțimea reduce calitatea olfactivă și amorțește limba, astfel încât percepția de dulce și sărat este ușor atenuată.
În plus, presiunea atmosferică scăzută usucă mucoasa nazală și tocește nasul, ceea ce ne poate afecta și percepția asupra gustului alimentelor.
O altă cercetare, publicată în revista Food Quality and Preference, arată felul în care contextele de zgomot susținut, precum cel al avioanelor, pot compromite gustul alimentelor.
În cadrul studiului, 48 de persoane au gustat o varietate de alimente cu diferite arome, cu aproximativ 85 de decibeli de zgomot care emula motoarele cu reacție la bordul unui avion, iar percepția lor asupra gustului s-a schimbat semnificativ.
Acest lucru nu se datorează, potrivit cercetătorilor, faptului că te afli într-un avion, ci, mai degrabă, din cauza faptului că mănânci într-un mediu zgomotos.
Citește și Locul secret din avion în care se odihnesc piloții în timpul unei călătorii transoceanice
Ce spun cercetătorii despre preparatele culinare consumate la înălțime
Pe de altă parte, un grup de cercetători de la Institutul Fraunhofer din Germania subliniază că presiunea creează aer rece și uscat în cabină, ceea ce amorțește papilele gustative într-un mod similar cu atunci când avem o răceală, stingând senzorii olfactivi care afectează gustul.
Medicul și nutriționistul Nuria Monfulleda, de la centrul Loveyourself din Barcelona, subliniază, la rândul ei, că există și alți factori care ne pot influența percepția asupra aromelor mâncărurilor consumate în avion.
„Trebuie să ținem cont de faptul că alimentele de la companiile aeriene sunt ambalate sub presiune, prin urmare, este posibil să nu seamănă deloc cu ceea ce mâncăm de obicei acasă și să aibă mai mulți conservanți: în acest context este normal să o percepem diferit.”, a declarat specialistul, potrivit publicației spaniole La Vanguardia.
Monfulleda mai subliniază că, în cele mai multe cazuri, preparatele culinare pregătite de companiile aeriene ne sunt străine, mai ales dacă zburăm cu linii din alte țări, ceea ce ne poate influența și percepția asupra gustului alimentelor.
„Dacă mai ținem cont că presiunea scade și că pe zborurile internaționale deja începem să mâncăm preparate din țara de destinație, în care probabil se folosesc condimente cu care nu suntem obișnuiți, este posibil să se schimbe ceva în ceea ce privește de aromă. ”, conchide medicul pentru sursa citată.