14 oct. 2018 | 08:26

De ce ti se albeşte părul şi cum poti opri procesul

Sănătate
De ce ti se albeşte părul şi cum poti opri procesul

Majoritatea oamenilor observă câteva fire de păr încărunțit în jurul vârstei de 30 de ani. Firele albe apar prima oară în zona tâmplelor, apoi în restul capului, iar mulți oameni încearcă din răsputeri să le ascundă.

Teoretic, până la vârsta de 50 de ani, jumătate din populație și-a pierdut culoarea din păr în procent de 50%. Când cercetătorii au testat acest principiu, au descoperit ccă 74% din oamenii cu vârste cuprinse între 45 și 65 de ani au păr alb, cu o intensitate de albire de până la 27%. Asiaticii și africanii s-au dovedit a avea mai puțin păr alb decât caucazienii. De asemenea, au aflat că bărbații albesc mai mult decât femeile.

De ce albește părul

Culoarea părului este determinată de melanocite, niște celule care produc pigmenți. Culoarea propriu-zisă depinde de prezența și rația a două tipuri de melanină – eumelanina (pigmenți maro și negri) și feomelanina (pigmenți galbeni și roșii). De asemenea, intensitatea culorii depinde de localizarea părului pe corp – astfel, genele au cea mai întunecată nuanță, pentru că au cele mai mari cantități de eumelanină, pe când părul de pe bărbie, de la subraț și din zona pubiană are adeseori nuanțe roșcate, din pricina cantității crescute de feomelanină.

Albirea părului este determinată de factorii genetici. De exemplu, gemenii identici au tendința de a albi la aceeași vârstă, în aceleași zone și cu aceeași viteză. Nu există însă vreo dovadă care să arate că părul albește din pricina stresului, dietei sau a stilului de viață. Anumite boli pot fi de vină pentru albire, precum vitiligo și alopecia areata.

Rămâne însă întrebarea – de ce producția de pigmenți nu se repornește, odată oprită? Se pare că la sfârșitul fiecărui ciclu de creștere a părului, o parte din melanocite se deteriorează și mor. Dacă rezervorul de celule stem de la capătul firului de păr poate să reaprovizioneze rădăcina, atunci producția de pigmenți continuă. Dacă rezervorul este epuizat, producția de pigmenți se oprește, iar părul începe să albească.

Cum poți încetini procesul de albire a părului

Un grup de oameni de știință francezi au descoperit o serie de agenți care protejează melanocitele de la a fi distruse la finalul ciclurilor de creștere. Astfel, producerea de pigmenți poate fi restartată de îndată ce un nou ciclu începe. Cercetătorii vor să introducă acești agenți într-un ser sau într-un șampon. Produsul nu va recolora părul albit deja, ci va proteja melanocitele și va preveni astfel albirea.

Puteţi, însă, să preveniţi albirea prematură a părului sau să încetiniţi procesul. Puteţi creşte nivelul de melanină al organismului prin ajustarea alimentaţiei, consumând multe fructe şi legume bogate în vitamina B, A, magneziu, cupru sau iod sau limitând stresul, prin activităţi recreative şi odihnă.

Părul încărunţit este mai uscat şi fragil în comparaţie cu cel pigmentat, de aceea necesită o îngrijire mai atentă. De aceea trebuie să folosiţi produse de calitate care conţin substanţe active, special concepute să cureţe delicat scalpul şi să îngrijească firul de păr.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Metode de a controla umiditatea. Scapi de condens și mucegai!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro