Cei născuți în zodia Gemeni sunt oameni cu calități numeroase, chiar dacă la prima vedere nu ies în evidență. Aceștia sunt născuți începând cu data de 21 mai până în 21 iunie. Fața de celelalte zodii, Gemenii au mai multe calități ce îi caracterizează. De exemplu, cei din zodia Capricorn, au ca și calitate principală ambiția. Pe de cealaltă parte, Gemenii sunt sociali, deschiși la orice tip de subiect și mai mereu pozitivi. Ca orice altă zodie, au și câteva caracteristici negative. Ei pot fi mofturoși sau foarte indeciși, mai ales când vine vorba de luat decizii importante. Un lucru este sigur, nu te vei plictisi niciodată dacă ai un prieten din zodia Gemeni.
Nativii din zodia Gemeni sunt deschiși la orice idee, orice aventură și se adaptează la orice fel de situație. Sunt dispuși să încerce totul cel puțin o singură dată, așa că nu încerca să joci adevăr sau provocare împotriva lor, nu vei ieși câștigător. Cel mai probabil, vor fi de acord cu orice fel de idee de aventură, de cele mai multe ori, adaugă și eu câteva la fel de distractive. Dacă ai povești nebunești, sigur ai și un prieten din zodia Gemeni ce a făcut parte din ele.
Sunt și foarte flexibili, sunt dispuși să se schimbe în funcție de situație fără probleme. Planurile anulate nu le vor distruge ziua, vor găsi ceva mai bun de făcut. Ai grijă să-i chemi atunci când planifici o petrece, sigur vor veni cu idei bune.
Gemenii sunt de cele mai multe ori entuziasmați când vine vorba de o ieșire. Sunt foarte sociali și deschiși la orice tip de subiect. Ei sunt sufletul petrecerii, vorbesc mult dar nu încât să te enerveze. Mereu au ceva interesant de spus. Nu vei avea niciodată o discuție plictisitoare despre vreme. De cele mai multe ori, vei purta conversații despre viață și lucruri importante.
Motivul pentru care cei din zodia Gemeni au mereu ceva interesant de spus, este pentru ca sunt foarte inteligenți. Sunt mereu curioși, așa că mereu vor să învețe ceva nou. Mai mereu poți găsi pe cineva din zodia Gemeni cu o carte în mână, îți pot recomanda cărți foarte bune.
Sunt deștepți și iubesc să participe la discuții contradictorii, deci gândește-te de două ori dacă vrei să te contrazici cu ei, s-ar putea să pierzi. Din păcate, inteligența Gemenilor este însoțită și de lene, ceea ce îi poate împiedica în a-și exploata în totalitate capacitatea mentală. Ei știu câte puțin din orice domeniu și pot învăța ușor lucruri noi.
Poate una dintre cele mai importante calități ale Gemenilor este personalitatea puternică a acestora, precum și tăria de caracter. De cele mai multe ori, aceștia prefer să se descurce singuri în situați dificile. Dar, apreciază și ajutor oferit de familie, prieteni și apropiați. Iau decizii înțelepte și se descurcă bine în situații de criză. Sunt foarte protectori, dacă cineva le atacă familia, vor fi pregătiți să riposteze.
Dacă ai un apropiat din zodia Gemeni, deja știi că este dispus să te ajute indiferent de ce greutăți ai. Un nativ din zodia Gemeni își poate cheltui ultimii bani pe cadoul unui prieten sau renunță la propriile nevoi, doar pentru a îi mulțumi pe cei dragi lui.