De ce Selena Gomez nu poate avea copii. Artista a făcut public motivul dureros
Selena Gomez, în vârstă de 32 de ani, a dezvăluit că din cauza problemelor sale de sănătate nu va putea avea niciodată copii, deoarece o sarcină ar reprezenta un risc atât pentru ea, cât și pentru copil. De ce Selena Gomez nu poate avea copii?
Selena Gomez suferă de lupus
Cântăreața americană, cu o avere de 1,3 miliarde de dolari, a fost diagnosticată în 2015 cu lupus, o afecțiune în care sistemul imunitar atacă propriile organe și țesuturi. Selena Gomez nu a specificat dacă lupusul este cauza, dar a menționat că are probleme medicale grave care o împiedică să aibă copii.
„N-am dezvăluit asta până acum. Din păcate, nu pot face copii. Am o mulțime de probleme medicale care ar pune viața mea și a copilului în pericol.”, a declarat vedeta.
Selena Gomez se gândește la adopție
Cu toate acestea, Selena Gomez a declarat că își dorește să aibă copii și a menționat că se gândește la adopție sau la utilizarea unei mame surogat.
Vedeta a mărturisit că, deși nu și-a imaginat inițial că va deveni mamă prin adopție sau cu ajutorul unei mame surogat, s-a obișnuit cu ideea și consideră aceste opțiuni ca fiind o binecuvântare. Indiferent de calea aleasă, pentru ea, copilul va fi al său în mod deplin.
„Nu este neapărat modul în care mi-am imaginat că voi deveni mamă. Am crezut că se va întâmpla așa cum se întâmplă pentru toată lumea. Acum m-am obișnuit cu ideea. Mi se pare o binecuvântare că există femei minunate care doresc să fie mame surogat sau că există posibilitatea unei adopții. Ambele sunt posibilități uriașe pentru mine. La sfârșitul zilei, nu contează, va fi copilul meu oricum!”, a mai spus vedeta.
Simptomele lupusului pot fi controlate cu ajutorul medicamentelor. În 2017, artista a dezvăluit că a avut nevoie de un transplant de rinichi. De asemenea, cântăreața a vorbit deschis despre diagnosticul său de tulburare bipolară, un subiect abordat în documentarul său, My Mind and Me.