De ce se dau mărțișoare de 1 martie. În ce zone le primesc bărbații din partea femeilor

de: Ana Chivu
01 03. 2020

Primăvara se sărbătorește în toată țară! În unele zone femeile sunt copleșite de cadouri, iar în altele bărbații se bucură de atenție. În ce parte a României sexul puternic este în prim-plan de 1 Martie și de ce?

De ce se dau mărțișoare bărbaților de 1 Martie

Bucovina este singura zonă din România în care bărbații se bucură de atenție și de vestitorul primăverii – mărțișorul. Luna martie este cunoscută ca fiind luna femeii, dar în Bucovina totul este diferit. Pe 1 Martie, sexul frumos pune mățișoare în piept bărbaților. Acest simbol este dăruit în special flăcăilor care nu sunt căsătoriți, pentru a-i proteja și pentru a le aduce noroc în găsirea jumătății lor. Pe 1 Martie, bărbații pleacă la muncă sau la vânat. Marian Florea Simion, folclorist, a subliniat faptul că mărțișorul era compus pe vremuri dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu ață albă și roșie. Aceasta era purtat la mână sau la gâtul copiilor pentru noroc. Adolescentele purtau simbolul la gâtul copiilor pentru noroc.

„În Bucovina există obiceiul ca, de 1 Martie, fetele să lege la încheietura mâinii băieţilor un şnur alb cu roşu. În special flăcăii ce nu erau căsătoriţi primeau acest mărţişor pentru a-i proteja şi a le aduce noroc. Odată cu ziua de 1 Martie, venea şi primăvara, astfel că tinerii trebuiau să plece la muncă, la vânat, prin pădure, reluându-şi activităţile, astfel că tradiţia de a oferi aceste simboluri s-a menţinut până în zilele noastre şi femeile le oferă bărbaţilor din viaţa lor mărţişoare pentru a-i ocroti de necazuri şi pentru a avea noroc în toate”
Ilie Gliga, istoric (Sursa: adevărul.ro)

De ce primesc bărbații mărțișoare de 1 Martie

Mesaje pentru 1 Martie

„O primăvară frumoasă! La multi ani!”
„Un 1 Martie însorit!”
„O primăvară însorită!”
„Începe prmăvara cu fericire, bucurii şi noroc! La mulţi ani!”
„De 1 Martie îţi doresc să ai parte de o primăvară însorită, plină de zâmbete!”
„Un gând bun de 1 Martie! La mulţi ani!”
„La multi ani, draga mea! O primăvară însotită, împlinită, fericită!”