De ce să pui bicarbonat de sodiu în tigaie când prăjeşti ceapă. E trucul celor care gătesc în restaurante

de: Sabina Anastasia
23 09. 2022

Ceapa este un produs de bază în bucătărie, când vine vorba despre prepararea mâncărurilor sărate. Însă aroma pe care o oferă unei anumite rețete poate să difere în funcție de modul în care este gătită. De la gustul ascuțit al cepei crude la dulcele caramelizat nu este cale chiar atât de lungă, atât timp cât se respectă câteva trucuri utile. Află în rândurile de mai jos de ce să pui bicarbonat de sodiu în tigaie când prăjeşti ceapă.

De ce să pui bicarbonat de sodiu în tigaie când prăjeşti ceapă

Modul în care prăjești ceapa poate influența semnificativ aroma finală a mâncărurilor pe care le prepari. Ce trebuie să știm, în primul rând, este că ceapa prăjită se gătește până în momentul în care devine de culoare aurie sau brună. Dacă o lași pe foc doar câteva minute în plus, va începe să își piardă din opacitate.

Dacă ai impresia că ceapa din felul de mâncare pe care l-ai preparat are o textură ofilită, acest lucru se întâmplă din cauză că a fost ținută prea mult timp pe foc. Tocmai pentru a evita astfel de situații, este important să știm când trebuie îndepărtată de pe flacără tigaia în care se prăjește ceapa.

Când ceapa începe să prindă culoare și are o aromă dulce, ușor caramelizată, trebuie luată de pe flacăra aragazului. Pentru a evita să se ardă, este recomandat să adăugăm în tigaie puțin bicarbonat de sodiu. În acest fel, bucățelele de ceapă tocată se vor carameliza ușor. Pe fundul cratiței se va forma o glazură rumenită. Pentru ca aceasta să nu influențeze gustul cepei mai mult decât este nevoie, se stropește compoziția, la final, cu puțină apă.

Cum prăjești rapid și ușor ceapa. Secretele gospodinelor

Aruncă o privire peste instrucțiunile de mai jos pentru a afla cum poți să prăjești ceapa în mod eficient. În acest fel, nu va fi nici prea crudă, dar nici arsă, potrivit The Kitchn. Ține cont de toate sfaturile ca, la final, să te bucuri de un fel de mâncare aromat.

Ingrediente:

  • ceapă;
  • ulei sau grăsime, în funcție de preferințe (ulei din semințe de struguri, ulei de floarea-soarelui, ulei de măsline, unt);
  • sare;
  • bicarbonat de sodiu;
  • apă.

Ustensile:

  • tigaie pentru prăjit;
  • lingură de lemn.

Cum trebuie să procedezi:

  1. Pune tigaia pe foc și las-o la flacără mică, până se încălzește. Asigură-te că ai ales o tigaie potrivită pentru a prăji ceapa, suficient de mare încât să o poți manipula.
  2. Adaugă uleiul sau grăsimea preferată pentru prăjirea cepei în tigaie.
  3. Adaugă în tigaie ceapa, peste care pui un vârf de cuțit de sare.
  4. Amestecă cu lingura de lemn sarea în compoziție.
  5. Setează flacăra aragazului la putere medie, în așa fel încât să o poți pune în mișcare, însă să nu se rumenească din prima. Între timp, amestecă cu lingura de lemn compoziția. Această tehnică va face ca sarea și căldura să extragă umiditatea din ceapă. Vei ști că acest lucru s-a întâmplat în momentul în care bucățelele de ceapă încep să strălucească.
  6. Adaugă bicarbonat de sodiu în compoziție. Se pune jumătate de lingură de bicarbonat de sodiu la un kilogram de ceapă tocată. Continuă să amesteci compoziția pentru a ajuta umiditatea să se elibereze și pentru a nu se prăji brusc. Cu ajutorul bicarbonatului de sodiu, ceapa se va carameliza și nu se va arde.