Mulți dintre români au început să își ureze de Paște săbători fericite, un lucru mai mult decât greșit, potrivit Bisericii. Așadar, de ce să nu urezi „Sărbători fericite” de Paște. Este păcat, care este explicația unui cunoscut preot român.
Românii, printre alte urări de Paște, își spun unii altora sărbători fericite. Urându-și astfel se comite unmare păcat, potrivit Bisericii.
Astfel, Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși cu ocazia Învierii Domnului.
„Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele Domnului. Nu îngăduiţi să vă fie spre osândă, ci spre viaţă veşnică! Căutaţi lumina cea neapusă a Învierii şi nu strălucirea obositoare a sărbătorii lumeşti. Nu cădeţi pradă cuvintelor deşarte, căci la Paşte nu ne urăm unii celorlalţi „Sărbători fericite!”, ci mărturisim că „Hristos a înviat!”, a transmis PS Ambrozie.
Preasfinţitul mai spune că în acestă perioadă trebuie lăsate la o parte invidia şi ura, duşmăniile, precum şi vorbele de ocară. Creştinii trebuie să se împace cu cei ce le-au greşit şi să ierte.
„Nu uitaţi că, ţintuit pe cruce, Hristos a iertat, nu a blestemat. Fiţi cu luare aminte la toate cele ce se petrec în jurul nostru şi nu vă amăgiţi că se poate afla ceva fără de rânduiala lui Dumnezeu”, mai scrie arhiereul în Pastorala de Paști de anul trecut.
Acest om al Bisericii nu este singurul care atrage atenția asupra acestei greșeli comise de tot mai mulți români. Și profesorul Adrian Papahagi avertiza, în trecut, că trebuie evitate mai multe cuvinte care au început să fie foarte folosite în preajma Învierii Domnului.
„Evitaţi neopăgânismul kitsch: copilaşi, iepuraşi, ouşoare roşioare, mieluşei, apusuri spectaculoase”, spune universitarul Adrian Papahagi.
O altă expresie folosită de Paște de către români este Paște Fericit, o urare nu printre cele mai bune, după cum mai spune profesorul Universitar.
„Nu folosiţi niciodată urarea Paşte fericit, decât dacă vă adresaţi unui viţel, care are tot dreptul să pască fericit! Nu folosiţi formule lemnoase scrise de alţii! Dacă nu aveţi inspiraţie pentru a compune un text care să nu fie nici kitsch, nici banal, nici cu greşeli de scriere, limitaţi-vă la clasicul Hristos a înviat”, mai spune Adrian Papahagi.