Este un copac superb, de formă piramidală, care a fost cultivat de-a lungul secolelor atât pentru lemnul său, cât și pentru florile sale. Există un detaliu pe care puțini oameni îl iau în calcul, în schimb. Playtech Știri îți explică de ce să nu plantezi tei în curte, de fapt. Iată în ce situații incomode ai putea să fii pus!
Fără îndoială, teiul nu îți este străin. Ai auzit despre el chiar de pe băncile școlii, fiind un element cu semnificație deosebită în poeziile lui Mihai Eminescu. Poetul are opere care poartă chiar numele acestui arbore măreț, dintre care amintim „Făt Frumos din Tei” și „Povestea Teiului”.
Copacul este de o frumusețe deosebită și emană un miros unic. În lume există aproximativ 30 de specii de acest arbore, care hibridizează destul de ușor. Prin urmare, este dificil să identifici un anumit tip de tei în habitatul nativ. Climatul din România este perfect pentru creșterea acestui arbore.
Teiul este un copac de talie mijlocie spre mare, cu trunchi gros, scoarță închisă la culoare, care dezvoltă brazde pe măsură ce copacul se maturizează. De obicei, coronamentul este piramidal, uneori și rotunjit, însă asta este în funcție de cum de formează ramurile. Frunzele sunt de culoare verde închisă.
Ce fascinează la tei este mirosul florilor. Începând din mai, până în luna iulie, teii sunt plini de flori. Știai, însă, că motivul principal pentru care nu ar trebui să plantezi acest tip de arbore în grădina ta are de-a face chiar cu florile? Îți explicăm în rândurile de mai jos, pe larg, motivul pentru care ar trebui să eviți să ai tei în curte.
Probabil și ție îți place grădinăritul, iar cum primăvara este sezonul perfect pentru a acorda atenție arborilor, plantelor, fructelor, legumelor, Playtech Știri a decis să vină în ajutorul tău cu informații importante. Am mai scris și de ce să nu plantezi un nuc în curtea ta, o salcie sau brazi.
Astăzi, vom vorbi despre tei. Ce trebuie să știi este că florile acestui arbore secretă o substanță care atrage afidele. Nu la întâmplare aroma copacului este atât de dulce, iar mirosul atât de satisfăcător. Albinele sunt și ele atrase de florile de acest fel. Probabil nu ai luat în calcul acest detaliu.
Dacă plantezi tei în curtea ta, cel mai sigur, când vei vrea să faci o masă afară, cu prietenii sau membrii familiei tale, toată lumea va fi deranjată de albine. S-ar putea ca experiența să fie destul de neplăcută, la final, din cauza micilor insecte.
Așadar, dacă îți place teiul și vrei neapărat să ai unul în curte, ar fi ideal să îl plantezi undeva în fundul terenului. În acest fel, ții departe afidele care te pot deranja când ți-e lumea mai dragă.