De ce să nu mănânci măsline crude. Trucul pe care să-l folosești de acum înainte
Măslinele, aceste fructe mici și gustoase, sunt îndrăgite în lumea întreagă, iar românii nu fac excepție când vine vorba despre consumul lor. Ele aparțin unui grup de fructe numite drupe sau fructe de piatră, fiind înrudite cu mango, cireșe, piersici, migdale și fistic. Deși ele sunt nelipsite de la masă, oamenii trebuie să știe de ce nu este indicat să le consume crude.
De ce să nu mănânci măsline crude
Măslinele verzi spaniole, cele negre grecești sau măslinele din California sunt cele mai comune soiuri de măsline. Însă iubitorii acestor fructe trebuie să știe că măslinele crude au un gust amar, iar cei care le-au încercat și-au putut da seama imediat că nu este o idee prea bună. Astfel, măslinele nu trebuie consumate crude, ci doar murate.
Măslinele sunt fructele măslinului, un arbore care poate trăi mii de ani. De altfel, în legendele vechi învingătorii purtau coroane create din frunzele acestor arbori considerați magici. Măslinele se pot consuma în diferite feluri, ca aperitive sau pentru cocktailuri ori chiar pentru a produce cosmetice îndrăgite de femei.
În copac, fructele sunt mereu de culoare verde. Pe piață se întâlnesc măsline de mai multe culori: verzi, negre sau violet. În realitate însă, culoarea este asociată cu gradul de coacere. Cu cât fructele sunt lăsate mai mult în copac, cu atât culoarea lor se închide.
Deși poate fi tentant să fie consumate direct de la sursă, acest lucru nu este însă recomandat. Motivul este că în starea lor naturală, acestea sunt amare. Substanța care le conferă acest gust se numește oleopeină. Însă cum ajung măslinele să fie atât de gustoase? Prin procesul de conservare în saramură.
Conservarea măslinelor
Pentru a face măslinele să aibă gustul dorit trebuie să apelezi la un procedezi. Se utilizează în principiu un butoi de lemn în care se așază măslinele. Pentru fiecare kilogram de măsline se adaugă 100 de grame de sare și puțin suc de lămâie. Se recomandă ca recipientul să fie bine acoperit, iar din când în când să se amestece tot conținutul pentru a permite sării să își facă efectul.
Lichidul care va rezulta ca surplus trebuie vărsat, iar dacă este necesar, în saramură se mai poate adăuga apă. Procesul de murare a măslinelor poate să dureze câteva săptămâni. Ele se gustă, iar atunci când consideri că sunt bune la gust, se pot scoate din saramură, se pot spăla și se pot depozita în recipiente cu ulei de măsline și diverse ierburi aromatice.