De ce să consumi castraveți murați. Mihaela Bilic oferă explicația importantă
Mihaela Bilic vine cu noi detalii pentru români. Celebrul nutriționist explică tuturor de ce este bine să introducă în meniu castraveți murați. Acest preparat este gătit des de gospodine în această perioadă a anului. Cei mai mulți români au în cămara cu bunătăți pentru sezonul rece castraveți puși la fermentat pe care îi folosesc în salata boeuf sau îi mănâncă alături de tocănițe sau grătar ori în platouri tradiționale. Ce beneficii au?
Beneficii castraveți murați: explicația Mihaelei Bilic
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit care sunt beneficiile castraveților murați. Cei mai mulți români îi consumă pentru că așa s-au obișnuit și pentru că se potrivesc extrem de bine în combinație cu mâncărurile tradiționale.
Cu toate astea, puțini oameni știu la ce ne ajută. Specialistul a explicat de ce ei sunt mai buni murați decât proaspeți. Mai exact, castraveții murați ,,cresc semnificativ activitatea antioxidantă”.
,,Oamenii de știință ne vin în ajutor cu un studiu îmbucurător. S-a analizat conținutul de colesterol și concentrația în produși de oxidare ai colesterolului din 3 tipuri de produse: smântână simplă, smântână cu castraveți proaspeți și smântâna cu castraveți murați în saramură. Castraveții murați cresc semnificativ activitatea antioxidantă”, a mărturisit expertul pe rețelele de socializare.
La ce ajută?
Aceste legume lăsate la fermentat stimulează digestia. De asemenea, ele sunt o sursă ideală de fibre naturale care te ajută să digeri mai ușor anumite mâncăruri, mai cu seamă carnea de orice tip. Românii aleg să consume o salată din murături alături de carne la grătar, platouri cu mezeluri și preparate calde sau tocănițe.
Mai mult decât atât, castraveții murați te ajută în dieta ta zilnică. Poți observa anumite beneficii asupra taliei tale în câteva săptămâni. Nu trebuie să exagerezi cu ei, ci doar să îi consumi așa cum o faci în mod normal. Află că legumele acestea fermentate nu conțin grăsimi și au foarte puține calorii.
Ei conțin și multe minerale, fier, calciu și magneziu și îți ajută corpul să funcționeze în mod optim. În același timp, castraveții murați sunt o sursă bogată de vitamina C. Nu trebuie să îți faci griji că nu știi cum să îi introduci în mesele tale, mai cu seamă în anotimpul rece.
Poți să îi tai în batonașe de câte patru și să îi mănânci la o masă mai grasă cu carne de porc sau vită la grătar sau cuptor. Alături poți să adaugi și o garnitură simplă de cartofi, orez cu legume sau legume la grătar.