10 oct. 2022 | 17:09

De ce Regele Charles își cară propriul scaun de toaletă în călătorii. Ce obiceiuri ciudate mai are

Știri generale
De ce Regele Charles își cară propriul scaun de toaletă în călătorii. Ce obiceiuri ciudate mai are
Care este motivul pentru care Regele Charles își cară propriul scaun de toaletă în călătorii. Ce alte obiceiuri ciudate mai are suveranul.

Fiecare membru al Familiei Regale are atribuiți angajați pentru a-i îndeplini numeroasele nevoi sau pretenții. Noul conducător al Coroanei nu face excepție de la această regulă. Fiul regretatei regine Elisabeta a II-a își ia rolul foarte în serios. Poate chiar prea în serios, dacă ar fi să ne gândim că Regele Charles își cară propriul scaun de toaletă în călătorii.

De ce Regele Charles își cară propriul scaun de toaletă în călătorii

Regele Charles al III-lea își ia rolul foarte în serios. Muncește mult pentru a sprijini monarhia britanică, dar și publicul. Totuși, se pare că noul suveran de la Londra a impresionat nu numai prin dedicarea de care dă dovadă, ci și prin unele dintre obiceiurile sale stranii.

Regele Charles a fost pus într-o lumină nu tocmai favorabilă. Fiul regretatei regine Elisabeta a II-a este foarte exigent, cerându-le angajaților săi să facă unele sarcini mai puțin normale, din prisma unora. De exemplu, angajații noului monarh trebuie să cară cu ei scaunul de toaletă a acestuia, în fiecare călătorie.

Într-un articol publicat în New York Post se arată că Regele Charles al III-lea „își ia propriul scaun de toaletă și propria lui hârtie igienică marca Kleenex Velvet oriunde merge”.

Dezvăluirea a fost făcută de fostul majordom al Prințesei Diana și al regretatei regine Elisabeta a II-a, pe nume Paul Burrell. Acesta a susținut că motivul pentru care monarhul are acest obicei are legătură cu menținerea cu strictețe a igienei.

Ce alte obiceiuri ciudate mai are noul rege de la Londra

Tot el a vorbit și despre obiceiul regelui de a-și lua în vacanțele sale lucruri personale. Printre acestea se numără inclusiv patul în care doarme, unele piese de mobilier și chiar unele poze cu familia.

Dincolo de aceste obiceiuri, Regele Charles are și unele pretenții exagerate, potrivit unor voci. Pijamalele sale trebuie să fie călcate la dungă în fiecare dimineață. Angajaților nu le este permis să lase nicio cută pe hainele în care suveranul se odihnește. Șireturile pantofilor trebuie să fie și ele călcate.

Lenjeria de pat trebuie să fie călcată într-un anumit mod. Prosopul de baie trebuie așezat, de asemenea, într-o anumită poziție fixă. În cazul dopului de baie se aplică aceeași regulă. Temperatura apei în care se spală Regele Charles nu trebuie să fie nici prea rece, nici prea caldă – doar călduță, potrivit dezvăluirilor majordomului.

Ce a surprins, însă, a fost o pretenție a Regelui Charles cu privire la pasta de dinți pe care o folosește în cadrul îngrijirii dentare. Angajații fiului regretatei regine Elisabeta a II-a trebuie să-i pună monarhului pe periuță doar un centimetru de pastă de dinți. Nici mai mult, nici mai puțin.

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Rusia AMENINȚĂ România și statele NATO. RACHETA HIPERSONICĂ e doar începutul
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro