Pandemia de Covid-19 a schimbat complet percepția lumii asupra vieții, astfel încât, pentru mulți dintre noi revenirea la normalitate pare un vis aproape imposibil de îndeplinit. Deși este greu de crezut, oamenii de știință de la Cambridge vin cu vești bune, astfel că în anul 2022, pandemia de Covid-19 ar putea să se termine, iar oamenii să revină la viața de dinainte.
Deși următoarele luni se anunță extrem de tensionate și tot mai multe țări se tem pentru efectele devastatoare ale valului cinci, oamenii de știință și epidemiologii vin cu vești bune pentru omenire. Potrivit acestora, coșmarul pandemiei ar putea lua sfârșit în acest an, în timp ce virusul va deveni endemic, la fel ca și gripa.
Astfel, infecția cu Covid-19 va putea fi tratată cu antiviralele care vor vindeca pacienții bolnavi. În plus, vaccinurile eficiente, reducerea internărilor în spitale și administrarea din timp a antiviralelor vor contribui semnificativ la combaterea pandemiei.
Epidemiologistul Raghib Ali a explicat că, în ciuda numărului mare de infectări, anul 2022 are toate șansele să marcheze finalul pandemiei, chiar dacă virusul va mai exista printre noi, potrivit the guardian.com.
„Luna ianuarie a anului trecut a fost poate cea mai întunecată perioadă a pandemiei din Marea Britanie, atunci când zeci de mii de oameni au fost internați în spital, în timp ce alte mii de persoane și-au pierdut viața în fiecare săptămână.
Acum, majoritatea dintre noi suntem bine protejați datorită vaccinurilor extrem de eficiente, astfel că avem un risc individual mult mai mic de a ajunge în spital.
Combinarea vaccinurilor, dar și o mai bună cunoaștere a modului de tratare a infecției de Covid-19 influențează în mod pozitiv ratele de spitalizare, cât și cele de deces, care au scăzut cu peste 80%.
Și mai mult, spre deosebire de anul trecut, copiii noștri se întorc la școală în această săptămână, sectorul HoReCa este deschis și, în plus, ne putem întâlni cu prietenii și familiile.”, a transmis medicul.
În urmă cu trei luni, Özlem Türeci, cofondatorul BioNTech, a explicat modul în care vede sfârșitul pandemiei. Ca și în cazul oamenilor de știință din Marea Britanie, acesta consideră că, în viitorul apropiat omenirea va învăța să trăiască cu virusul, însă gradul de protecție oferit de vaccinare va contribui considerabil la combaterea pandemiei.
„Este o întrebare grea, pentru că în fiecare zi învățăm ceva nou despre virus, de exemplu cum reacționează la vaccinuri. Aceste cunoștințe sunt necesare pentru a putea estima când se va termina pandemia. Dar ceea ce putem afirma deja acum cu siguranță este că, treptat, se va instaura o nouă normalitate. Resimțim deja acum acest lucru. Învățăm să trăim cu virusul.
Mulți dintre noi sunt deja vaccinați și se vor obține mai multe libertăți. Se va instaura o normalitate în care, pe baza imunității, noi părți din populație vor putea acționa mai liber. Vom avea de-a face cu virusul cu siguranță în anii următori, dar vom găsi și răspunsuri la chestiunile care sunt încă neclare.
Viitorul va arăta, de exemplu, dacă vor apărea noi variante ale virusului, imune la vaccinurile de până acum, și dacă vaccinurile vor trebui adaptate. Virusul va căpăta în anii următori statutul deținut de virușii gripali, împotriva cărora unii oameni se vaccinează o dată sau de două ori pe an, iar alții nu. Corona va deveni o infecție virală controlabilă”, a explicat Özlem Türeci, într-un interviu acordat pentru dw.com.
Astfel, fiecare dintre noi trebuie să conștientizeze necesitatea vaccinării, dar și a faptului că fiecare organism reacționează diferit la imunitatea oferită în urma vaccinării, astfel că, anumite persoane vor avea nevoie de doze de rapel mai des decât alții.