De ce nu vrea Tudor Chirilă să intre în politică. Detaliul pe care l-a recunoscut abia acum: „Numai asta ne poate salva”
Tudor Chirilă se implică foarte des în problemele din România. Acesta ia parte la manifestații, discută cu fanii despre subiectele zilei din țara noastră și încearcă să îi facă pe unii să se trezească la realitate. Cu toate astea, el nu dorește să intre în politică. Mulți dintre fanii lui nu înțeleg de ce. Iată că actorul a venit cu un răspuns clar despre acest lucru. ,,Eu cred că România trebuie să-și întărească societatea civilă, vocile civice care ar trebui să echilibreze balanța politicieni-cetățeni. Implicarea în politică înseamnă să renunț la cele două profesii pe care le am.”Nu sunt neapărat egoist, dar…”, a povestit solistul.
Tudor Chirilă nu vrea să intre în politică: de ce refuză să facă asta?
Tudor Chirilă este unul dintre artiștii care nu se ferește să atingă subiecte sensibile pentru societate. Acesta iese des la manifestații și îi încurajează pe români să își ceară drepturile și să pună piciorul în prag atunci când este cazul.
Acesta a mărturisit de nenumărate ori că este nemulțumit de conducerea pe care o avem și de nedreptățile simțite și pe pielea sa până acum. Întrebat dacă ar pleca din țară, actorul a susținut că dacă ar fi avut altă meserie care să nu depindă de limba română, ar fi încercat să plece.
,,Pe de altă parte, condiția cetățeanului e precară în România eternă a contractului social neonorat. Statul se face că lucrează pentru cetățean și de multe ori cetățeanul se face că plătește taxe.
E un joc de-a șoarecele și pisica, nu o colaboare. Probabil că, dacă aș fi avut altă meserie care să nu depindă de limbă, aș fi încercat să plec din țară”, a mărturisit fostul jurat de la ,,Vocea României”, pentru viva.ro.
,,Nu sunt neapărat egoist, dar…”
Artistul este cunoscut ca fiind o persoană destul de vocală, iar mulți dintre fani l-au întrebat în nenumărate rânduri de ce nu intră în politică pentru a acționa din interior. Acesta a venit acum și cu un răspuns.
,,Eu cred că România trebuie să-și întărească societatea civilă, vocile civice care ar trebui să echilibreze balanța politicieni-cetățeni. Implicarea în politică înseamnă să renunț la cele două profesii pe care le am. Asta dacă vrei să faci treabă serioasă.
Nu sunt neapărat egoist, dar nu mă văd performând mai bine acolo. Profit însă de moment ca să aplaud toți oamenii onești care au încercat să facă pasul ăsta în ultimii ani. În definitiv, numai asta ne poate salva”, a mai povestit acesta.