De ce nu pornește aparatul de aer condiționat pe cald, iarna? Nu este neapărat o defecțiune
Este o situație cu care, mai mult ca sigur, s-au confruntat mulți dintre cei care au un astfel de aparat montat în casă. Află, din rândurile de mai jos, de ce nu pornește aparatul de aer condiționat pe cald, iarna.
Sfaturile specialiștilor
Cu toate că, de regulă, este un aparat pe care îl folosim în timpul lunilor de vară, pentru a face față temperaturilor crescute, există și situații în care apelăm la el și iarna pentru a ne încălzi casa.
În acele cazuri, în ciuda faptului că sunt făcute toate setările corecte, putem observa că nu pornește, nu crește temperatura în încăpere.
Așadar, de ce nu pornește aparatul de aer condiționat pe cald, iarna? Specialiștii au oferit câteva explicații, precizând că nu este obligatoriu să avem de-a face cu o defecțiune.
De ce nu pornește aparatul de aer condiționat pe cald, iarna?
Primul lucru pe care ar trebui să îl facem este să verificăm termostatul. Temperatura în cameră ar trebui să fie cu cel puțin două grade Celsius mai mică decât cea setată, altfel, aparatul nu va porni.
Un alt detaliu la care ar fi bine să fim atenți sunt filtrele. Dacă nu sunt curățate corespunzător, ar putea afecta performanța aparatului de aer condiționat.
Temperatura de afară este un factor cheie. În cazul în care aceasta este foarte scăzută, compresorul se oprește pentru a proteja unitatea exterioară de îngheț.
De fapt, funcția de încălzire poate fi folosită doar când temperatura exterioară este cuprinsă între -15 și 24 de grade Celsius. Dacă termometrele indică o valoare mai mică de -15 grade Celsius, capacitatea de încălzire poate scădea cu 60-70% față de capacitatea specificată.
Te-ar putea interesa și: Cum se folosește corect aerul condiționat al mașinii iarna. Trucuri pe care trebuie să le știe orice șofer
Temperatura exterioară, un factor important
Un alt motiv pentru care nu pornește aparatul de aer condiționat pe cald, iarna, este acela că dispozitivul poate fi în faza de dezghețare.
Încălzirea corespunzătoare este împiedicată dacă se formează un strat de gheață pe schimbătorul de căldură exterior. Faza de dezghețare poate dura între 5 și 12 minute, în funcție de cantitatea de gheață formată. În această fază, aparatul de aer condiționat nu emite aer și nu este posibilă schimbarea programului.
Te-ar putea interesa și: Cât curent consumă aparatul de aer condiționat dacă îl ții pornit 8 ore pe zi. Factura la lumină va crește enorm