Odată cu Alegerile Parlamentare de anul trecut, eșalonul politic românesc s-a schimbat. Dacă PSD câștiga procente, dar nu reușea să facă un guvern, PNL minoritar avea să câștige teren. Tot atunci, partide cu vechime, precum PMP sau Pro România ieșeau din scena politică. În tot acest tăvălug avea să apară și supriza anului 2020. Un partid, aproape inexistent, necunoscut, avea să câștige 8% din sufragiile votanților români. Partidul AUR, apărut de nicăieri a devenit peste noapte rotița care poate să schimbe orice intenție politică în Parlamentul României. Cum era de așteptat a venit și propunerea AUR pentru premier, în persoana domnului Călin Georgescu. Personaj controversat, în cel mai scurt timp a reușit să genereze polemici dure pe marginea pandemiei și a vaccinării anti-covid.
Deși partidul din care domnia sa face parte a fost catalogat oficial ca fiind partid extremist, se pare că nu deranjează pe nimeni, cel puțin pentru moment. Sau așa a fost până când nominalizatul la funcția de premier, Călin Georgescu, a început să facă anumite afirmații și să îndemne populația spre a nu se vaccina.
Imaginile în care Călin Georgescu apare făcând baie într-un lac la -6 grade, au devenit virale, iar substratul mesajului, înțeles de mulți, a fost spre a-i convinge pe români să nu se vacineze.
”Este ca un șoc, atunci când vrei să înoți în apa unui lac, în plină iarnă. Asta se întâmplă astăzi. Și eu vă spun că acest șoc este pentru binele nostru. Ca să ne trezim, să știm cine suntem.
Este iarnă, afară sunt -6 grade, lângă mine este un lac splendid și am să înot în acest lac. Am încredere în sistemul meu imunitar. Imunitatea mea ține de suveranitatea ființei mele. Nu simt frigul, simt puterea, simt că trăiesc, sunt liber.”, spunea Călin Georgescu în clipul video.
Problema extremismului și a mesajelor de acest gen pot crea instabilități sociale, mai ales atunci când ai parte de oameni care nu au toate informațiile (legate de vaccin), și iau aproape tot de-a gata de la alții. Și în acest caz, Călin Georgescu a creat adevărate polemici prin mesajul său cu subînțeles, ulterior fiind invitat să explice opiniile sale, făcute publice.
Nominalizatul la funcția de premier, ajuns la vârsta de 58 de ani, pentru a explica ce a vrut să demonstreze prin gestul său, a fost invitat de celebrul jurnalist Marius Tucă la Aleph News. În cadrul, deja celebrei emisiuni, ”Marius Tucă Show”, Călin Georgescu a încercat să explice de ce nu crede în covid-19 (ăsta fiind mesajul cu subînțeles din escapada de la lac), și ce ar trebui să facă românii în această situație.
”Persoanelor care au trecut prin această boală le-aș spune că că sunt zeci de mii de vrusuri și fac parte din noi. Eu cred în imunitatea mea. Știința nu angajează viața și nu o poate pricepe și nu o poate crea. Sunt responsabil de propria mea decizie. Sunt importante pentru că scot afară mizeria din noi.
Trebuie să te înconjori rapid de cei mai tari oameni, cei mai buni doctori și discuți acestă situație, apoi discuți cu serviciile secrete și afli care este cauza. Sunt multe țări în lume care tac și fac. Dacă bagi frică în populație, ai terminat-o. Liniște, pace interioară. Lumea este dezbinată”, a afirmat Călin Georgescu, la Aleph News.