De ce nu au supermarketurile ferestre, de fapt. Care e motivul pentru care toate au gresie

de: Năstase Mirabela
19 05. 2021

Atunci când mergi la un magazin alimentar ori supermarket, o să vezi ferestre mari la întrarea din față, dar odată pătruns înăuntru, lumina naturală dispare. Rareori, magazinele au ferestre. Care să fie motivele?

De ce nu au supermarketurile ferestre, de fapt

Încă de acum câțiva ani, magazinele alimentare din Germania au început să aducă mai multă lumină naturală în interiorul marilor magazine. Cercetările au concluzionat că în magazinele cu mai multe ferestre clienții și angajații s-au simțit mai bine, mai în siguranță, putând să identifice produsele și oamenii mai repede. Până în prezent, cele mai multe magazine alimentare din toată lumea au avut tendința de a avea mai puține ferestre, iar asta în mare parte din cauza constrângerilor de spațiu și costurilor, dar și a altor motive.

Ce spun specialiștii

Lipsa ferestrelor reprezintă o componentă a psihologiei cumpărăturilor cu amănuntul. Comercianții încearcă să creeze un mediu în care clienții să se simtă bine, să petreacă mai mult timp și să cheltuiască mai mult. Este motivul pentru care multe magazine alimentare au podele din gresie, fapt care face ca cărucioarele să facă mult zgomot și să forțeze cumpărătorii să încetinească instinctiv și să meargă mai mult printre rafturi. Tot de asta muzica nu este alertă, pentru ca clienții să nu se grăbească, ci să aleagă în voie ce au nevoie.

În ceea ce privește ferestrele, magazinele îți dau sentimentul de timp suspendat. Astfel, cumpărătorii nu vor observa nici vremea nefavorabilă, nici dacă se înserează. Și, evident, cu cât aleg mai multe produse, cu atât cheltuiesc mai mult. Însă unele supermarketuri din Germania au decis să permită lumina solară să pătrundă în magazine chiar pentru a menține clienții mai mult printre produse. Ideea a pornit de la un studiu al Laboratorului Național de Energie Regenerabilă din Colorado. Studiul a indicat faptul că dacă majoritatea cumpărătorilor se află într-un magazin mare, cu lumină artificială, se vor simți închiși. Ei vor lua ce au nevoie și vor pleca repede. Și specialiștii au recomandat lumina naturală. Astfel că este posibil ca în viitor supermarketurile să semene mai mult cu niște sere și mai puțin cu niște depozite.

De asemenea, ferestrele mari ce lasă să intre lumina solară pot să provoace estomparea pachetelor, fapt care le face să pară uzate consumatorilor. Înlocuirea pereților cu ferestre ar reduce, de asemenea, numărul de afișaje și produse. Spațiul este extrem de scump, îndeosebi în centrul orașelor, de accea trebuie utilizat cât mai oportun.