ÎPS Tedosie a trăit momente rușinoase, luni, de Ziua Marinei, în timpul oficierii slujbei din cadrul ceremoniilor desfășurate în Portul Constanța, atunci când acestuia i s-a tăiat microfonul și timp de cinci minute, arhiepiscopul Tomisului a vorbit fără să se audă nimic. Ulterior, acesta a părăsit locația, amenințând cu pedeapsa lui Dumnezeu.
Ca și în anii anteriori, arhiepiscopul Tomisului s-a aflat în Portul Constanța, acolo unde au avut loc festivități dedicate Zilei Marine, acesta fiind unul dintre reprezentanții BOR care au oficiat slujba religioasă. Pentru prima dată, în timpul slujbei, Înalt Prea Sfințitului Teodosie i s-a tăiat brusc microfonul de către organizatori, luând cuvântul şefulul Statului Major al Forţelor Navale.
Ulterior incidentului, ÎPS Teodosie a fost întrebat de jurnaliști dacă s-a supărat, acesta susținând că nu are motive, căci cine a făcut asta, va plăti oricum. El a mai afirmat că este primul eveniment de acest gen și nu dorește să interpreteze gestul în nicin fel.
„De ce să mă supăr, nu am voie să mă supăr. Îi compătimesc pe cei care au făcut asta pentru că înaintea lui Dumnezeu vor răspunde”, a afirmat arhiepiscopul.
În urma celor întâmplate, Arhiepiscopia Tomisului a tranmsi un mesja prin care le cere organizatorilor care au permis un asemenea incident să expliceoficial motivele avute, subliniind faptul că este un gest fără precedent.
„Referitor la incidentul tăierii microfonului în timpul slujbei IPS Teodosie, Arhiepiscopia Tomisului consideră că este un gest fără precedent și așteaptă de la organizatori un punct de vedere oficial asupra celor întâmplate”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, potrivit Replica online.
După viralizarea momentului în care ÎPS Teodosie încearcă să vorbească, dar efortul său este în zadar, reprezentanții Forțelor Navale Române și-au cerut scuze prin intermediul unui comunicat. Aceștia au explicat că incidentul s-a produs în urma unei defecțiuni tehnice, moment în care au fost nevoiți să distragă atenția de la această erore prin trecerea la următorul moment programat.
„Statul Major al Forţelor Navale, în calitate de instituţie organizatoare a ceremoniei de luni, 15 august, din Portul militar Constanţa, regretă situaţia creată pe timpul oficierii serviciului religios. Întreruperea amplificării sunetului pe timpul acestui moment a fost cauzată de o defecţiune tehnică a circuitului audio.
Din nefericire, această avarie nu a putut fi sesizată şi comunicată în timp util prezentatorilor ceremoniei. Aceştia nu aveau legătură vizuală cu locul de oficiere, interpretând întreruperea sunetului drept încheierea serviciului religios şi, astfel, au introdus următorul moment din ceremonial”, au transmis reprezentanții Forţelor Navale.
Urmărește momentul video:
Pe de altă parte, avocatul Adrian Cuculis a afirmat, ieri, că ÎPS Teodosie a fost victima unei hărțuiri, dând asigurări că,dacă se dorea, această defecțiune se putea repara, fiindu-I dat din nou cuvântul.
„Nu am înțeles de ce graba asta dintr-o dată, când îl văzuse și pe președintele Iohannis că se uita în spre stânga lui, în momentul în care i s-a tăiat microfonul Înalt Preasfințitului Teodosie. Lucrurile puteau să fie cumva contracarate. Dar nu cred că s-a dorit lucrul acesta.
Și da, din punctul meu de vedere, este o hărțuire care a început acum multă vreme și este perpetuată, a fost perpetuată în pandemie și probabil că a fost perpetuată pentru că pe cineva a deranjat, pentru că Înaltpreasfințitul Teodosie făcea și săvârșea sfânta liturghie în fiecare zi, lucru pe care îl face inclusiv acum.
Nu știu ce s-a întâmplat acolo, dar un lucru este cert pentru mine că nu a fost nimic întâmplător”, a spus avocatul Adrian Cuculis, la Antena3.