De ce este nevoie să îți iei vacanță? Patru motive pentru o cerere de concediu
Toți cei din jurul tău se plâng la un moment dat că s-au săturat de muncă și că au nevoie de o vacanță, poate chiar una mai lungă, pentru a mai ieși din rutină și a scăpa de stresul cotidian. Trebuie să știi că nu sunt mofturoși. Chiar au dreptate. Din când în când, oamenii au nevoie de o vacanță. Iată patru motive pentru o cerere de concediu.
Patru motive să faci cerere de concediu și să pleci în vacanță
Vacanțele te scapă de stres, susțin cercetătorii americani. Rezultatele unui studiu efectuat recent au arătat că prin ruperea legăturii temporare cu locul de muncă și cu ceilalți angajați sunt reduse stresul și anxietatea. În plus, vacanțele contribuie la reducerea simptomelor pe care le cauzează stresul, precum durerile de cap, durerile de spate și bătăile neregulate ale inimii.
Vacanțele previn bolile cardiovasculare. Concediile petrecute departe de marile orașe reduc apariția bolilor cardiovasculare. Bărbații care sunt diagnosticați cu afecțiuni cardiovasculare și care în ultimii 5 ani nu au fost deloc în vacanță sunt mult mai predispuși să facă infarct și accident vascular cerebral. Riscurile sunt mai mari chiar și în comparație cu cei care și-au luat doar o săptămână de concediu.
Vacanțele te fac mai productiv. S-a demonstrat că la fiecare 10 ore suplimentare de concediu, angajații dau un randament mult mai bun la locul de muncă, cu aproximativ 8% în plus. Un lucru interesant este faptul că cei care își iau vacanțe dese nu sunt tentați să își schimbe locul de muncă. Cu alte cuvinte, cu cât un angajat este mai fericit, cu atât va veni cu mai mult drag la locul de muncă.
Vacanțele te ajută să dormi mai bine. Dacă te-ai întrebat de ce nu poți să dormi noaptea, s-ar putea să fii stresat din cauza locului de muncă. Iar dacă nu dormi bine, nu vei da randament la locul de muncă. Așa că nu mai sta pe gânduri! Fă o cerere de concediu, alege-ți destinația preferată și pleacă în vacanță! Meriți!