De ce au rămas îmbrățișați cei trei tineri în mijlocul viiturii din Italia, deși apa era până la genunchi. Noi detalii ies la iveală
Din nefericire, cei trei tineri care au fost măturați de inundațiile râului Natisone la Premariacco, în provincia Udine, sunt încă dați dispăruți. Este vorba despre Patrizia Cormos, în vârstă de 20 de ani, Bianca Doroș, în vârstă de 23 de ani, și prietenul acesteia din urmă, Cristian Casian Molnar, în vârstă de 25 de ani, care aveau să rămână îmbrățișați până când au dispărut sub vâltoarea apelor. Conform presei italiene, noi detalii ies la iveală în această dramă, unele din ele explicând de ce au rămas îmbrățișați cei trei tineri în mijlocul viiturii din Italia.
Trei tineri care au fost măturați de inundațiile râului Natisone
Patrizia Cormos, Bianca Doroș și Cristian Casian Molnar hotărâseră să facă o plimbare în albia râului vinerea trecută, având ca scop să facă câteva poze. Înainte ca apa râului să înceapă să crească, cei trei aveau să ajungă pe o mică insulă din mijlocul albiei.
Când nivelul apei a început să crească, tinerilor le-a fost imposibil să se întoarcă la mal. În acel moment era alertă galbenă în zonă, cu inundații și disconfort în toată regiunea, motiv pentru care existau interdicții de a face baie în râu din cauza pericolului de înec.
Patrizia Cormos, născută în Colleferro (Roma) și rezidentă în Campoformido, în provincia Udine, era studentă în anul al doilea la Academia de Arte Frumoase Tiepolo din Udine. În ziua accidentului, ea susținuse un examen de modelare 3D, potrivit rudelor tinerei de 20 de ani.
După examen, acceptase invitația prietenei sale, Bianca Doroș, de a merge cu mașina și de a se plimba de-a lungul râului Natisone împreună cu aceasta și cu prietenul ei.
Bianca Doroș se afla de câteva zile în Italia pentru a-și vizita familia. Alături de ea se afla Cristian Casian Molnar, care ajunsese în Italia cu câteva zile înainte, după un sejur în Austria, la fratele său. Din acest motiv, anchetatorii au crezut inițial că și el avea reședința în această țară.
Când au ajuns la „plaja” Premariacco, cerul era incredibil de senin după atâtea ore de ploaie, iar accesul la albia râului era ușor și complet uscat, la fel ca și poteca care ducea spre dealul din mijlocul albiei.
Au fost găsite trupurile celor două fete
Cei trei aveau să fie filmați de trecătorii aflați pe mal, unii dintre ei sunând autoritățile pentru a intervenii. S-au încercat mai multe modalități de a-i salva, din păcate nici una din ele nu a reușit.
În același timp, au apărut noi detalii, unele dintre ele explicând de ce au rămas îmbrățișați cei trei tineri în mijlocul viiturii din Italia, deși apa era până la genunchi.
Până la această oră, spun autoritățile locale, salvatorii au interceptat semnalul unui telefon mobil, care a fost găsit ulterior în geanta Patriziei Cormos. În cele din urmă autoritățile au anunțat că au fost găsite trupurile a doi dintre tineri, al Patriziei Cormos și al Biancăi Doroș.
Parchetul a deschis un dosar fără suspecți și fără ca o infracțiune să fie imputată. Corpurile neînsuflețite ale celor două tinere au fost găsite la trei zile de la tragedie, la cel puțin 1000 de metri de locul în care aveau să fie văzuți îmbrățișați.
De ce au rămas îmbrățișați cei trei tineri în mijlocul viiturii din Italia
Un reprezentat al autorității locale a explicat de ce au rămas îmbrățișați cei trei tineri în mijlocul viiturii, acesta spunând că, de fapt, „Pompierul care era jos (în barca ce se îndrepta spre tineri – n.r.) a comunicat cu ei, iar cel din elicopter a fost cel care le-a sugerat să stea îmbrățișați, să fie mai puternici, pentru a se opune și a contracara forța curentului”.
Din informațiile de la acel moment, se pare că erau șanse mici de supraviețuire a celor trei, având în vedere că râul Natisone a crescut la 250 metri cubi de apă pe secundă. Cifrele, care se referă la măsurători în amonte de locul tragediei, spun că la ora 11.30 (ora locală), debitul de apă era de 20 de metri cubi pe secundă, în cadrul unui albii foarte largi.
La ora 13.00, când cei trei tineri se aflau deja în albie, debitul a devenit brusc de 135 de metri cubi pe secundă. La ora 13.35, au fost atinși de inundație și au dat alarma în același timp cu numeroși trecători. La ora 15.00, debitul Natisonului a devenit de 250 de metri cubi, iar căutările disperate ale pompierilor cu bărci și ale grupului de scafandri erau deja în curs de desfășurare.
Căutările continuă, având în vedere că trupul tânărului nu a fost încă descoperit.